Iolanda Lemke: Franta 1999, Paris

Sa vezi Parisul intr-o singura zi 

                                                      
de Iolanda Lemke,  august 1999

Capitala
franceza se afla nu prea departe de Frankufurt-am-Main, doar sapte ore de
calatorit noaptea cu trenul pe o cale ferata aproape in linie dreapta. intre
cele doua metropole, un tren rapid bineinteles, alternativa de loc obositoare
in comparatie cu pitorescul dar obositorul drum cu autoturismul pe soselele
franceze.

Ajungem in
Paris-Est inainte de 06.00 dimineata, gara – plina de turisti rataciti, mai
tineri ori mai putin tineri, de toate culorile si limbile pamantului, cu
rucksac-uri si corturi impachetate, galagiosi ori adormiti. Parisul pe care
l-am strabatut virtual cu Alexandre Dumas si mai tarziu cu Zola ori Balzac, e
la doi pasi, absolut tangibil, dincolo de gara foarte inalta, unde asteapta
taximetre, ori mai degraba in subteranele garii, prin catacombele vechi de o
suta de ani, de unde trenurile metropolitane se reped in toate directiile
renumitului oras.

Metroul
parizian a fost initial construit pentru a deservi marea Expozitie Universala
de Tehnica din 1900, el s-a deschis aproape 60 de ani mai tarziu decat
subway-ul din Londra. insotitorul grupului ne indruma catre metroul numarul 7
care ne lasa chiar in spatele Louvre-ului, aproape de Ile de la Cite. La ora
08.00 fix luam micul dejun in cafeneaua Le Pompadour, o bijuterie de local, cu
mobilier aproape antic. Toata zona e impanzita de pravalii de anticariat,
galerii de arta ori carti- admir o veche pictura intunecata in ulei, rasfoiesc
o carte cu miros dulceag – pentru o clipa timpul se opreste in loc, trecutul
pulseaza aproape de mine, salutand gradinile Tuillerie si Pont Neuf, podul larg
ce se arcuieste peste Sena stralucitoare in lumina soarelui de dimineata.

Parisul
imi va ramane in amintire ca cel mai mare cross din viata mea, la ora cand in
Germania imi beau de obicei cafeaua, adica la 09.30, tot grupul coboara
treptele podului parizian spre vasele de croaziere scurte bateaux mouche.
Ne imbarcam impreuna cu o cohorta de japonezi intr-un Tour de l`Ile de la
Cite. Legenda spune ca pe vremea lui Vercingetorix si a lui Iulius Cezar,
insula era preferata pentru traversarea mai rapida de pe un mal al Senei pe
celalalt. Trecem lin pe langa Domul Invalizilor unde zac osemintele lui
Napoleon, iata Obeliscul pe care Champolion, cel care a descifrat hieroglifele,
l-a furat din Egipt… Pe malul drept se inalta Palatul Legiunii de Onoare, dupa
care s-au inspirat arhitectii care au ridicat casa Alba din Washington.

Iata
sediul politiei franceze pe Quais d`Orfevres, unde daca ar fi sa-l credem pe
George Simenon, a lucrat celebrul comisar Maigret… Trecem cu vaporasul pe sub Pont
Charles de Gaulle, un pod modernizat, duce spre Gare d`Austerlitz.
Pe Ile de la Cite se vede catedrala Notre Dame de Paris, opera in
stil gotic, unica in Europa. Malul stang al Senei te striveste cu istoria, aici
e vestitul Quartier Latin care in secolul 16 era cel mai elegant,
sofisticat si avansat arrondisment parizian, aici a fost utilizata prima
furculita. Iata Sorbonna, cea mai veche universitate franceza. Cladirea
a fost ridicata cu putin inainte de 1268 de Robert von Sorbon, capelan si
confesor al regelui Ludovic cel Sfant, destinata pentru inceput sa functioneze
ca si colegiu de teologie. in 1469 se instaleaza aici prima tiparnita franceza.
Renovata in timpul cardinalului Richelieu, anchisa pentru studenti in timpul
Revolutiei Franceze, Sorbonna e pusa la dispozitia artistilor in timpul
lui Napoleon. In 1894 baronul Pierre de Coubertin fondeaza aici Comitetul international
Olimpic, dand startul Olimpiadelor mondiale.

O clipa
istorica : L`Hotel de Ville celebra primarie a orasului, in fata caruia
se afla statuia ecvestra a lui Etienne Marcel, primul primar al Parisului in
secolul 1357. La data de 14 iulie 1789 cand a izbucnit revolutia franceza,
multimea a navalit in forta pentru prima oara in cladirea primariei. Sumbra, cu
acoperisuri vinetii, se iveste la Conciergerie aici a fost tinuta prizoniera,
de catre revolutionarii francezi, majestatea sa Marie Antoinette, prima regina
ghilotinata. Cand ministrii, speriati de pericolul revolutiei, i-au spus
reginei ca poporul a saracit din pricina luxului orbitor de la curte si ca nu
mai are paine, regina ar fi raspuns: “N-au paine? Sa manance cozonaci!”

Podul
Alexandre al III-lea, pod solid de piatra ornamentat cu basoreliefuri
infatisand chipuri fioroase de titani dar si cu statui de ingeri auriti. Ghida
vaporasului ne spune ca magnatul modei si creatorul de parfumuri Jean Paul
Gaultier a propus dintr-o toana de milionar, sa se vopseasca in aur multe
dintre curiozitatile pariziene. Trecem pe langa turnul Eiffel, un obiectiv pe
care il vom vedea mai tarziu. Un dirijabil ne atrage privirile pe cerul fara
nici un nor, aerostatul seamana cu insula cu elice a lui Jules Verne.

Ne
despartim pana la ora 11.00, ca atare iau masa de prinz intr-un bistro si scriu
ilustrate cumparate de la Cafe Tabac francezii trec grabiti ori se opresc si
cumpara franzele subtiri si incredibil de lungi, umplute cu sunca si salata.
Apa de baut nu e acidulata, cafeaua are zat, portiile sunt foarte mici iar
preturile te sperie! Ceva mai departe de mine stau florarese ca in Bucuresti,
cu galeti pline de garoafe, la o gura de metrou. O piata de zarzavaturi isi
desface produsele chiar in spatele Pantheonului. Cladirea unde dorm
celebritatile franceze e imensa, e primul templu grec pe care-l vad in marime
naturala, dupa Athenee Palace! Aici se afla criptele lui Victor Hugo si Emile
Zola, tot aici au avut cinstea sa fie inmormantati Marie Curie si Louis Braille,
inventatorul alfabetului orbilor, precum si alte personalitati. Cripta lui
Voltaire ocupa o nisa speciala pazita de statuia filosofului si scriitorului
iluminist. Pantheonul ar fi trebuit sa fie o biserica, Comuna din Paris l-a
transformat in mausoleu si asa a si ramas.

Cercetand
imprejurimile, intru pe Rue de Monnaie in marele magazin La
Samaritaine, care functioneaza din 1870 si imi fac o idee despre
vestimentatia produsa in serie, haine de toate zilele cu tenta sportiva din
materiale usoare si moderne. Ceva mai departe vizitez Galeriile Lafayette de pe
bulevardul Haussmann. Construita la sfarsitul secolului 19, in stil
Art-Nouveau, cladirea e impresionanta, servind de exemplu pentru galeriile
moderne de mai tarziu. Zecile de boutique-uri si pravalii elegante, alterneaza
cu decoratiuni celebre de epoca. Un ascensor batran de 100 de ani urca obosit
cele 5 etaje, il prefer din prima, celorlalte lifturi moderne. Pe bulevardul
Capucinilor gasesc in sfarsit un local plin dar destul de linistit, cumpar un
ziar si pana la ora 11.00 incerc sa ma informez despre viata de toate zilele a
francezului obisnuit.

Ghidul ne
incoloneaza pentru cucerirea turnului Eiffel! Avem doar doua ore la dispozitie
pentru acest obiectiv. Escaladarea nu e o actiune singulara, de voie de nevoie
urcarea se face in masa, fie ca e vorba sa te inghesui in solz de peste in
ascensoarele cu capacitate de cateva tone ori sa parcurgi cele 654 de trepte cu
rasuflarea taiata. Diferenta e la pret, treptele se urca gratis in timp ce
elevatoarele costa! Din pricina ca turnul se ingusteaza spre varf, pentru
fiecare etaj trebuie schimbat liftul. Niste scripeti uriasi cat casa! -trag cu
usurinta coliviile grele ale ascensoarelor. Platformele protejate cu plase de
sarma prin care poti viziona panorama pariziana din toate punctele cardinale,
sunt prevazute cu lunete. Restaurantul Jules Verne si cofetaria de la
etajul 1 sunt arhipline, rezervarea unui loc se face cu o luna inainte! Numarul
de vizitatori ai Turnului Eiffel pe anul 2007 a fost de cca. 236,5 milioane!!

Urcam cu
totii pana sus mai departe nu mai este permis, pe varful turnului sunt montate
antene satelit. Ma intereseaza placutele comemorative din micul muzeu de la
etajul 3. Aflu ca un general savant al armatei franceze propune instalarea in
varful turnului, a unei antene pentru telegrafia fara fir. De aici a
pornit in eter prima emisiune oficiala de radio in 1922 a postului Radio Tour
Eiffel. in 1925 turnul a servit drept cadru timidei si inca
neexperimentatei televiziuni franceze! in timpul celui de-al 2 lea razboi
mondial, americanii au instalat aici un birou de transmisiuni. in 1964, cand se
sarbatoreau 75 de ani de la inaugurarea Turnului Eiffel, primaria orasului
Paris a invitat la aniversare 75 de cetateni nascuti in 1989, printre care s-a
numarat si actorul Maurice Chevalier.

Turnul de
300 metri inaltime, e la ora actuala cea mai inalta constructie din Uniunea
Europeana. Finisarea lui in 1889 ca si prezentarea la marea Expozitie
Universala din acelasi an de la Paris, n-a fost intamplatoare, in acel an se
aniversa Centenarul Revolutiei Franceze. Ideea venea insa si ca un raspuns
provocarii americane lansate in 1876 la Expozitia Universala de Tehnica de la
Philadelphia. A fost o epoca in care arhitecti ca Gustave Eiffel, ingineri ca
Anghel Saligny si inventatori ca Thomas Edison, au dat ce-a fost mai bun in ei.

in afara
de celebritatea lui pozitiva, turnul are si o statistica negativa, care
cuprinde 300 de accidente mortale dar si peste 400 de sinucideri, gardienii
neputand face fata unei categorii de turisti dornici sa atinga anumite
recorduri morbide. Nu lipsesc amatorii de inscriptii gasesc una scrijelita
direct pe luneta: “Aiuitl si Escobar, Mexico 1997!” Ma arat foarte viteaza si
rapida la coborare, vreau sa simt treptele turnului sub talpi! Cu aceasta
ocazie descopar palcuri obosite de globetrotteri care se racoresc pe scari cu
apa turnata direct din sticle.

Urmatorul
obiectiv – Arcul de Triumf, care-mi aduce aminte de defilarile de la
Kiseleff!! Se ajunge langa Arc printr-un pasaj subteran. Nici aici nu scap de
scari, liftul urca pana la un anumit nivel, pe urma mai sunt inca vreo 40 de
trepte de escaladat. Panorama e magnifica, constructia se afla pe axe
historique a Parisului. Pe sub Arc au defilat in mai multe randuri trupe
franceze ori trupele armatelor germane de ocupatie si in fine in 1945 au trecut
pe aici trupele aliate eliberatoare. Arcul de Triumf a fost de fapt comandat in
1806 de insusi Napoleon dupa victoria de la Austerlitz, care n-a mai apucat
sa-l vada terminat. La picioarele lui se afla mormantul soldatului
necunoscut, cazut in primul razboi mondial si onorat in fiecare an de 11
noiembrie cu o parada militara.

Putin
inainte de ora 14.00, ajungem in apropierea muzelui Louvre. Daca ar fi sa
credem ce scrie in pliante, ne-ar trebui cel putin 3 luni pentru a putea
viziona fiecare exponat in parte, timp de un singur minut. Ne dispersam din
nou, cu conditia ca la ora 18.00 sa ne intalnim din nou la Piramida de Sticla.
Colectiile sunt imense, se intampla insa sa stiu exact ce vreau sa vad: sala de
pictura si colectiile egiptene, timpul este foarte scurt. Biletele se vand in
fata piramidei mari de sticla de la intrarea principala in Louvre, prin
subteran. Costa 42 de franci pana la orele 15.00, dupa aceea platesti jumatate
de pret. Sunt in jur de 300 – 400 de turisti la coada, nu stie nici unul limba
franceza; chiar in fata celor doua piramide de sticla, e un afis urias care
recomanda accesul pe cealalta intrare a palatului, La porte de Lions, vis a vis
de Pont Neuf – o iau la trap si ma prezint la poarta Leilor: controale Roentgen
ca la aeroport, audio-guide-uri pentru cei care nu stiu franceza si suveniruri.

Galeriile
de pictura sunt uriase, lucrari mai putin cunoscute sunt atarnate pe coridoare.
Sala cu Carravagio cuprinde picturi pe teme religioase de 5-6 metri inaltime.
intre ele, modesta si ascunsa dupa o nisa securizata, Monalisa lui Da Vinci.
Francezii ii spun La Joconde, modelul e de fapt doamna Lisa Gherardina, sotia
lui Francesco del Giocondo, pe care abia reusesc sa o zaresc peste multimea de
asiatici. Gasesc un autoportret al lui Albrecht Durer, cateva lucrari semnate
de Giotto, Jan van Eyk si Raphael. Muzeul are si picturi semnate de Rembrandt,
dau si peste vestita Dantelareasa a lui Vermeer plus pictura a doi tineri
nobili italieni, pictati de Anonimul Venetian, care-mi aminteste de o dragoste
neimpartasita din tinerete. In ceea ce-i priveste pe impresionisti, mai multe
oferte face muzeul         d Orsay,
aflat nu foarte departe. Lucrarile moderne nu ma atrag inca, poate alta data.

Ajung cum spuneam direct in colectia egipteana, statui de sfincsi si faraoni
adusi in Franta de armata lui Napoleon, babuini din alabastru si statuia neagra
a lui Ramses al II-lea. Sala egipteana seamana cu o camera de tezaur: statui si
papirusuri, texte si cufere de bronz pline de bijuterii din lapis lazuli batute
in argint. Minune, o bucata din vestita Lista de la Abydos, document egiptean
de pret sapat in piatra la ordinul lui Seti I, fiul lui Ramses, de fapt o
insiruire cu cartusele a 75 de faraoni din vechile dinastii egiptene! Din lista
lipsesc cu buna stiinta, sotul reginei Nefertiti, faraonul Ackhnaton,
inventatorul religiei monoteiste, si urmasii lui din dinastia a 18-a, printre
care Tutankamon. Pe acesta din urma istoria l-a razbunat, e singurul faraon al
carui mormant a fost gasit intact. impreuna cu listele de la Palermo, Karnak,
Saquarah si Torino, lista de la Abydos constituie cel mai important document
istoric egiptean cu privire la succesiunea dinastiilor de pe Nil.

Dinastia a
18-a, cea mai frumoasa si mai infloritoare dinastie egipteana, e reprezentata
aici doar de Tutmosis al III-lea, in calitate de adorator al zeitei Satet de pe
insula Elefantina. Ţinut in lanturi de matusa sa, regina cea razboinica
Hatsepsut si eliberat din temnita abia la moartea ei, Tutmosis devine cel mai
puternic rege al dinastiei a 18-a, cucerind si alipind Egiptului teritorii in
Nubia si Siria. Sala sarcofagelor e plina de exponate, sicriele din lemn pictat
se afla in vitrine de sticla, protejate de blitzul aparatelor de fotografiat,
de praful vizitatorilor si lumina puternica.

Intr-un colt, imbracata in sticla, vad o replica la Cartea Mortilor, manualul
imbalsamatorilor egipteni deschis la pagina nr 6. Aici scrie cum se tine corpul
70 de zile la saramura, cum se toarna asfaltul care lipeste fesele si cum se
conserva maruntaiele in vasele canopice. Fixat in tavan, Zodiacul din Dendera –
captura din timpul lui Napoleon – a fost adus in Franta in 1820. Cu toate ca a
servit pentru citirea destinelor, zodiacul are la baza un sistem astronomic cu
ajutorul caruia se mai pot inca face calcule cu privire la eclipsele de luna
ori de soare. in aceeasi incapere vad o pictura veche de acum 3000 de ani a doi
regi hicsosi din dinastia a 17-a, cu trasaturi orientale. Regii egipteni din
dinastia a 18-a i-au pus pe goana pe hicsosi, refacand integritatea Egiptului.
Pe un soclu in mijlocul incaperii – vestitul Scrib din Manualul de Istorie, cu
mutrisoara lui flegmatica si picioarele incrucisate.

Desi mumia lui se afla in Cairo, gasesc aici sarcofagul din bazalt negru al lui
Ramses al III-lea plus vasele lui canopice smaltuite in albastru. Capacul
sarcofagului a ajuns intr-un mod inexplicabil la Cambridge, Marea Britanie.
Faraonii au fost niste oameni care si-au construit mausolee in timpul vietii,
gandind ca osemintele lor vor avea pacea si linistea cuvenita dupa moarte. Doar
ca n-a fost asa, moastele lor nu si-au gasit nici acum odihna, mumia lui Ramses
al II-lea face inconjurul Pamantului, iar Tutankhamon e adus pe fragmente in
laboratoarele Roentgen din Europa.

Patru ore a durat calatoria prin Egiptul antic, picioarele abia ma mai duc,
dupa atatia regi si printi, simt nevoia unei ocupatii plebee, abia astept sa
reintalnesc grupul si sa aud impresiile celorlalti. Parisul e seara luminat
feeric, metroul ne transporta la gara de est a capitalei franceze, ne asezam
de-a valma in marea sala de asteptare, unii dintre noi chiar pe jos. Am capul
inca plin de lectia de istorie si cultura europeana, de exponatele din Louvre,
de panorama vazuta de pe Turnul Eiffel a frumosului oras, de sclipirea Senei pe
sub poduri. Ne urcam dezordonat in trenul spre Frankfurt in timp ce aud ca prin
vis acorduri din imnul national francez.

                       
Sfarsit

 

Iolanda Lemke: Egipt 2009, Darul Nilului

                                                       Darul Nilului

                                                                                 
                                      Jurnal de calatorie  2009 de    Iolanda Lemke

Prima zi miercuri 18 martie

Zborul

Calatoria spre  Egipt a inceput  de fapt  miercuri  18 martie, pe la orele 1400, cand am plecat la Idstein  unde trebuia sa parcam masina  pentru perioada cat aveam sa fim plecati. Oraselul industrial Idstein e cam la  135 kilometri de noi, nu ne-am grabit, ziua era frumoasa si masina incarcata cu  valize. Julieta ne-a asteptat, nerabdatoare sa ne intrebe amanunte despre  calatoria pe continentul african. La 2 noaptea ne-am trezit si am servit   cafeaua iar la  ora 4 dimineata ne gaseam   in aeroportul Frankfurt. Desigur ca am avut peripetii
la panoul de control -   mie mi-au aruncat  afara din bagaj cateva alimente printre  care  apa, untul si cutiutele cu branza,  presupuse a fi inflamabile iar pe Gottfried   l-au perchezitionat la piele din cauza ca senzorii ptr. metal i-au detectat tintele   de la buzunarele blues-jeans-ilor. In cele din urma ne-am urcat  intr-un Boeing 787 de culoarea galbenusului de
ou, apartinand companiei Tui Fly. Noaptea se ingana cu ziua cand avionul a   decolat.

Trei  stewardese inalte si incredibil de subtiri ne ureaza bun venit, ne invita sa
luam presa si ne ofera perne si paturici. Stewardesele nu imbatranesc   niciodata, sunt intotdeauna tinere, frumoase, suple si mai ales blonde… Pilotul  - foarte tanar, cu aceeasi infatisare asceta, bineinteles blond cu ochii albastri  si foarte concentrate. Vedem din “Vogel
Pespektive” cursul serpuit al riului Main si orasele ca boabele de piper colorat…Privim
panorama prin hublouri – avionul zboara  in directia Muenchen apoi  deasupra Austriei – peste tot intuneric, luminite  si multa zapada pe  culmile alpine. In   timp ce luam micul dejun ne aflam   deasupra Elvetiei (Zürich). Mai putini romani cunosc ca inainte de  al doilea razboi mondial, Hitler i-a daruit   lui Mussolini o parte din  Tirol, o   provincie pitoreasca muntoasa,  aflata in   nordul Italiei si formata din masive uriase ale Alpilor intre care Dolomitii   sunt o desfatare pentru ochiul simtitor. Cu toata schimbarea administrativa, in
Tirolul de azi  muntenii si-au pastrat   cultura adica se vorbeste mai departe germana,  tirolezii ducandu-si traiul boem  ca inainte cand  apartineau de Austria, cu yodl-uri, pantaloni   scurti de piele si capre…Vedem deci  Dolomitii   la rasaritul soarelui si chiar partiile de schi si cabanele, din avion,  pe cand pilotul carmea spre peninsula Balcanica.   

Doamne ce frumusete e  pe aici prin Croatia, marea Adriatica de  culoarea peruzelei, culmi catifelate de munti si  cascade, colti de stanca si lacuri glaciare   pe care  parca le-am mai vazut, desigur  in filmele cu indieni si cu Gojko Mitic, turnate aici –  informatie pe care o am nu numai de la varul Armand care facea in acea vreme  figuratie ci si din banda filmului, doar ca atunci se spunea Jugoslavia.  
Zburam   peste Albania si insula Korfu apoi  ajungem in zbor de vultur de-asupra Greciei continentale unde pilotul ne  face  atenti cand se zareste Atena –  distanta e  prea mare ca sa disting  Acropolea. Se vad insa clar plajele si multimea de insulite – Gottfried  pretinde ca simte in sfarsit ce a simtit Ulysse cand a traversat marile si  stramtorile, trecand prin nenumarate primejdii si capcane pana cand a ajuns  acasa in Itaca… Ulysse mi-l aduce  in  minte pe Agamemnon,  cel care a poruncit  anuntarea telegrafica a victoriei  asupra Troiei prin semnale optice luminoase, de fapt  focuri aprinse din insula in insula pana in   Kreta. Visam amandoi pana cand un plafon de nori se interpune opac intre noi si   marea Mediterana.

Apoi  se lumineaza din ce in ce mai tare si ajungem deasupra coastei africane – soare
arzator, desert  ori pustiu, nu stiu cum  e mai bine,  canioane ale unor mari  riuri disparute, fasia Nilului insotita pe  partea stanga de o unica sosea, lunga si ingrijita iar pe partea dreapta de  Sahara. Stancile  batute de vant  iti starnesc imaginatia – uriasi incremeniti
in cremene. Majoritatea acestor bucati uriase de roca sunt  alcatuite din straturi de gresie si calcar  diferit colorate, o minune geologica in care  se mai pot gasi fosile si in general urme ale unei faune fluviale. Luxorul se  afla departe de acest peisaj, in apropiere de ultima cataracta  a Nilului, adica in Egiptul de sus, in timp ce   Cairo si Alexandria  se  afla la ses, in fostul Regat al  Egiptului de jos. Strabo a gasit explicatia numelui tarii Egiptului in  cuvintele aigaiou huptios adica cei   care locuiau mai jos de ( marea) Egee.   Enciclopediile moderne sustin insa ca  numele   propriu Egipt  ar veni din  egipteana veche: He-ka-Ptah, insemnand  casa (tara) zeului Ptah.  Egiptul s-a  mai numit  pe rand, tara lui Keme, ori simplu Misr  (Mitzraim). Oricum ar fi, antichitatea egipteana continua sa fascineze si sa
atraga anual  milioane de turisti.

A doua zi joi 19 martie

Frica

Aterizam si ne continuam drumul cu un microbuz pana la hotel  - drumul e lin dar circulatia
rutiera ne infricoseaza, clacsoane, motociclete, nori grei de  gaze de esapament, carute cu magari si plutoane de soldati inarmati pana in dinti. Camera e  foarte frumoasa  cu vedere spre Nil dar si spre strada  principala a Luxorului, foarte circulata si deci galagioasa. In Luxor nu exista autobuze  si nici tramvaie, arata ca un sat  mai  mare cu strazi neasfaltate si trotoare sparte,  o mare parte din case n-au acoperisuri europene  ci au terase mizere uneori  acoperite cu  stuf ori trestie de zahar ca sa tina umbra. Taxiuri - cu zecile, calesti trase  de  asini,   miroase groaznic a balega si urina  de   animale si a canale. Cablurile de curent ori telefon atarna la exterior, prafuite si totul e murdar si plin de praf si nisip.

Hotelul  e plin de sus pana jos de nisip, murdaria nu-i sperie pe egipteni dar in definitiv, gandeam eu generoasa,  nu eram acolo cu controlul sanitar, doar  fiecare poate sa faca ce vrea la el in batatura. Noi cu mentalitatea noastra de   europeni evoluati, cu o  igiena exagerata  si  alimente controlate, nu putem intelege  mentalitatea de satra ori de saracie cu
ciucuri.  Aveam sa-i vad si pe cei mai  instariti  egipteni  -  ei traiesc  in Cairo in blocuri, capitala lor seamana cu Bucurestiul nostru, au chiar si un  metrou, insa fiind  18  milioane, stau cam  inghesuiti, banuiesc ca  fara apa si lift. Egipteni bogati nu exista  decat in filme… Dupa un mic dejun frugal  ne ducem  imediat  sa vedem templele din Luxor, fostele palate egiptene erau la 5 pasi  de hotel -  maretie si decadere. Pe urma  am facut o plimbarica pe cornisa Nilului, amenajata ca faleza Casinoului din Constanta. Jos in apa  erau vapoare mari de croaziera dar si feluci, vestitele barcute cu o singura  panza, mostenire de la pescarii de pe vremea faraonilor.

Am   tras o fuga si in souk, eram curioasa sa vad ce artizanat au – si am observat  ca intre Maroc si Egipt, adica intre populatia maghrebica si arabi e o   diferenta ca de la cer la pamant. Musulmanii de aici nu tes covoare, nici vorba  sa  faca marochinarie ori olarie cu
emailuri,  ei au  temple si piramide si  o industrie de imitatii de antichitati care se
vand destul de bine. Dar e tot atat de adevarat ca de-a lungul secolelor arabii  n-au prea avut nici cultura nici arta ci si-au insusit arta si descoperirile   stiintifice ale  popoarelor cucerite prin  forta, ducandu-le cu ei mai departe. Dupa cate stiu, Coranul nu le-a permis
dezvoltarea imaginatiei ori initiativei proprii, decat poate in directia  violentei si a djihaad-ului.Tocmai de aceea nu e de mirare ca prima impresia pe  care am avut-o a fost frica de musulmani.
Cei pe care ii intalnesti  pe strada sunt  rai si uriti, analfabeti si agresivi, cersetori si insistenti si sar pe tine  ciorchine sa cumperi ceva, sa-ti faca pantofii,  sa te duca cu taxiul ori sa te plimbe cu caleasca lor, numai sa iasa un  ban - semanau teribil cu tiganii nostri. Soferii de taxi si  vizitii nu te lasa sa respiri, iti cer sa te  duca aproape  pe gratis dar odata suit in  vehicol, esti pradat la piele.   Intre ceea  ce am stiut noi europenii despre civilizatia egipteana si ceea ce am gasit in  realitate era deasemenea o mare diferenta. Nu stiu de ce am crezut ca in perioada  colonizarii franceze si mai apoi in timpul dominatiei britanice, egiptenii au  apreciat legaturile cu europenii si s-au orientat catre emancipare si  progres.  De la asasinarea lui  Anuar el Sadat,  mentalitatea egipteana s-a schimbat evident,  populatia pasnica – citeste coptii -  incercand sa supravietuiasca in mijlocul unui  haos murdar instaurat  din cate am vazut   eu, de extremistii islamisti. Acestia au adus frica, ura si dezbinarea in  Egipt.

A  doua impresia a fost frica de  barbatii astia  primitivi. Incontinuu  faceau gesturi obscene si-si faceau publice  intentiile carnale cand vedeau o femeie europeana, ca si cand  femeile ce treceau pe strada ar fi fost toate  niste  stricate ori obsedate sexual. M-am  bucurat ca eram cu Gottfried, nu ca aveau mai mult respect, ca n-aveau, dar cel  putin ma simteam mai sigura. Stiam din Maroc ca musulmanii au un fel ciudat de  abordare a femeilor, o metoda care tine de mentalitatea lor vis a vis de  femei, diferita  de cea a lumii crestine. De aceea  am incercat sa ma conformez si am purtat   pantaloni lungi si  fuste maxi, nici o  bluza decoltata si capul infasurat in batic. In acelasi timp am evitat sa ma  adresez direct barbatilor, lasandu-l pe Gottfried sa o faca. Totusi n-a fost de  ajuns pentru obraznicii astia.

A  treia impresia a fost frica de moschei -  stiam din Germania ca in urma cu o luna a fost un atentat langa o moschee – necredinciosii n-au voie inauntru si din  cate am vazut n-au voie  sa se afle nici  macar in apropiere - cand am incercat sa fotografiem o moschee de la o departare de 300 de metri, s-au repezit vreo 15 vizitii de calesti sa ne spuna ca  n-avem voie – rostogolindu-si  ochii si   amenintand cu pumnii. Arabii n-au alta ocupatie in afara de Coran.  Iar daca  totusi se poate vorbi despre un oarecare  progres tehnologic ori industrial, marii  investitori nu pot fi confundati cu liota de egipteni care de dimineata pana   seara se roaga lui Allah, ii face promisiuni ori se disculpa pentru pacatele   capitale.

Lipsa  de informatii ori poate o acuta dezinformare ii face pe arabi foarte banuitori  si neincrezatori, majoritatea  isi arata nedisimulat invidia si cred cu disperare, cum ii invata Coranul, ca saracia lor  se datoreaza strainilor, desi  e exact pe  dos. Copiii sunt indoctrinati de foarte mici sa-i urasca pe crestini iar   semianalfabetismul triumfa, parintii considera invatamantul inutil. Scolile  elementare ridicate acum vreo 30-40 de ani de fostul presedinte Nasser, sunt goale si parasite, copiii nu mai  frecventeaza scoala  si sunt obligati sa munceasca de mici. In   afara de asta  statul nu plateste  invatatorilor salarii. Functioneaza doar foarte putine scoli particulare, in   general pe langa bisericile crestine, pana la clasa a 4-a, cine are bani cauta si   o scoala gimnaziala ori un internat tocmai in Cairo. Tinerii egipteni care beneficiaza   totusi de educatie - sunt o gramada de facultati in Cairo - apartin de regula unor familii  bogate.

Fosta  mea profesoara mea de lb germana din Giessen  era de religie copta si originara din Egipt. Familia ei din Cairo   o trimisese la studii in Austria  unde reusise sa se si casatoreasca. Austria e locul preferat de  emigrantii egipteni de etnie copta, satuli de persecutiile islamistilor.  N-am crezut-o cand mi-a spus ca arabii nu dau  doi bani pe invatatura scolara. Ca urmare  90 la suta din copii raman nescolarizati,  egiptenii musulmani  nu stiu decat sa  scrie si putin sa citeasca si sa socoteasca, in rest – Coranul pe de rost.  Este de neinteles cum un popor caruia i s-a   atribuit inventarea algebrei (al djebr) si care a preluat stiintele si  inventiile unor stravechi civilizatii , transmitandu-le popoarelor cucerite, sa  nu incerce sa se foloseasca de ele, sa profite de progres. Baieti de 17-18 ani   imbracati in caftane lungi, recitau la colt de strada citate din Coran ori cantau   psalmi islamici care mie si lui Gottfried ne sunau ciudat in ureche – discutau  despre adevarurile scrise in Coran si isi imprumutau unul altuia caligrafii plasticate cu fragmente din  Coran. Politistii isi asterneau covorase pe trotoare, se relaxau si ingenuncheau   - pana nu-si terminau rugaciunea, putea sa moara cineva ori sa arda, nu se   miscau din loc. Moscheele (peste 100 in Luxor) isi incepeau cantarile pe la 3   dimineata si o tineau asa pana la 5   seara –  aproape ca  nu am reusit nici eu nici Gottfried sa inchidem   ochii vreo clipa  timp de 14 zile si cand  vedeam un minaret ne feream  ca de pisica   neagra.

A  patra impresie a fost frica de drogati   – o mare parte a  arabilor  mesteca, fumeaza ori consuma ierburi   halucinante, absolut legal  -  adica  ei n-au  de fapt legi constitutionale  care sa le interzica consumul  de droguri, astfel procurarea ori comercializarea   de  hasis si de droguri  devine ceva de la sine inteles in  Islam. Dupa ce fumeaza hasis (amestecul se
numeste sisha) devin agresivi, am avut  la un moment dat revelatia ca  drogurile se afla la baza sinuciderilor ori  atentatelor teroriste. Musulmanii spun ca drogurile nu sunt atat de periculoase  ca bauturile  alcoolice interzise de Coran,   dand exemplu catastrofele lumii crestine provocate de alcoolism. Totusi si ei   consuma alcool, doar ca pe ascuns.

A treia zi vineri 20 martie

Theba

Luxorul   este asadar o fosta capitala faraonica – Theba   ori Veset. De-a lungul a 3-5 kilometri s-au descoperit ruine de temple,  s-au dezgropat  statui si coloane, s-au  infiintat muzee, s-au ridicat blocuri de locuinte dar si casute modeste. Constructiile  sunt strict si penibil pe verticala, n-au nici un fel de gradina  ci sunt lipite una de alta. Apa de baut exista
gratis  la cismele publice – doar   strainii cumpara apa minerala la sticla si aia fara acid. Inainte sa se   insereze,  umbla cisterne cu apa din Nil  si  uda strazile neasfaltate pline de
praf. De-a lungul Nilului serpuieste o strada lunga cu zeci de  pravalii mizere de suveniruri care insa nu se  deschid decat  cu putin inainte de pranz  (proprietarii dorm) si nu ofera nimic deosebit. Si  totusi vasele de croaziera debarca zilnic sute de turisti care cumpara obiecte  contrafacute pe care le duc acasa si care la un moment dat ajung in gunoi ori
la talcioc. La intoarcere, in aeroport , am vorbit cu un tip si-o tipa din Germania care facusera croaziera cu un vapor  – in fiecare zi debarcau altundeva, cheltuiau  pe suveniruri, treceau in fuga pe langa muzee si temple si se intorceau cu  sacose pline de statuete si amulete   magice…

Theba  a fost locuita din timpuri foarte vechi, s-au gasit urme chiar  din paleolitic - National Geographic este de parere ca primii oameni care s-au  stabilit in valea Nilului au trait acum cateva sute de mii de ani. Clima si  Nilul au influentat aparitia spontana a agriculturii in neolitic, economia si   istoria egipteana s-au desfasurat intr-un galop aproape unic si in urma cu   aproape 5000 de ani se constituie regatul Egiptului de Sus si regatul Egiptului
de Jos, conduse de faraoni puternici si bogati.   Acestia s-au ingrijit sa stranga averi si tezaure cu care sa se  inconjoare si in timpul vietii si dupa aceea. Asa au aparut primele morminte   fastuoase, piramidele in trepte de la Saqqara si mai apoi cunoscutele piramide
de la Giza de langa Cairo. Jefuitorii de morminte au golit insa   comorile faraonice, vandalizand  interiorul piramidelor, astfel incat faraonii  de mai tarziu au cautat sa-si ascunda  bogatia din morminte, construindu-si hypogee,  un fel de cavouri secrete sapate direct  in stanca. Valea Mortii  aflata peste Nil in dreptul  capitalei egiptene Theba  este tocmai locul unde si-au ales regii din  dinastia a 18-a si cei de mai tarziu, locurile de veci, in speranta ca nu vor  fi nici jefuiti si nici deranjati

Am  facut o excursie dincolo de Nil, in partea de vest,  la necropola din Valea  Regilor acolo unde a fost descoperit si  mormantul lui Tutankhamon in care am si intrat. Multimea de cersetori musulmani  pe care politistii imbracati in negru nu ii izgonesc  (se lasa mituiti) au navalit spre noi cu   pliante  si oferte de tot felul. Batea  soarele si dat fiind departarea dintre cavouri - de fapt niste pivnite sapate   in roca muntelui, prevazute acum  cu   intrari fortificate impotriva prabusirilor si porti cu gratii -  turistii circula cu niste mini-care deschise.
In toata Valea Mortii se mai practica sapaturile arheologice, toti spera sa mai   gaseasca ceva, chiar daca nu aur cel putin documente. Mormintele vizitate  de grupul nostru nu aveau prea multa   importanta istorica, ele erau  insa cel   mai bine pastrate. Sigur ca as fi vrut sa vad mormintele regilor   celebri – spre marea mea dezamagire n-a fost posibil, unele nu se pot vizita   din cauza de periculozitate, altele  sunt   inchise si multe  din ele nu se afla pe
listele ghizilor insotitori.

Batusem  atata drum pana in  Valea Reginelor - Biban el Harim, numai ca sa vad  mormantul nr 55, unde se crede ca a fost initial  ingropata regina Tye, mama faraonului Akhnaton. Acolo s-a descoperit in 1907 de   catre arheologul Eduard R Ayrton, un sarcofag aurit  presupus ca apartinea, impreuna cu mumia  din interior, lui Akhnaton.  Vizitarea mormantului nu a fost posibila din pricina periculozitatii si a lipsei de amenajare. Din  fericire, chiar daca n-am vazut hypogeul,  cel putin am vazut sarcofagul lui Akhnaton in
muzeul din Cairo.

Majoritatea  hypogeelor incep cu  un coridor lung  cu fresce si hieroglife, coridor care coboara  in subteran pe o panta  si se ramifica la  un moment dat in mai multe camere  ovale  ori dreptunghiulare si mici nise. Coborirea pe panta fiind uneori foarte  abrupta, organizatorii au construit scari pe care se coboara in adanc, unele   chiar cu 300 de trepte. Camerele sunt destinate tezaurelor ori vaselor   canopice  ori sarcofagelor, dar si  unor mobile ori obiecte care au apartinut   raposatului si care-Ii vor fi  fost de   folos pe lumea cealalta precum si alte camere cu podoabe ori odoare.

Din  ceea ce stim deja – ni se mai spune o data  in mormantul lui Tuthankhamon - mumia unui faraon, infasurata in  panglici late  apoi in  giulgii aurite, cu masti aurite ori  din aur masiv e impachetata in cateva sarcofage   antropomorfe  din ce in ce mai mari care   se introduc intr-un altul mai mare din granit ori cremene. La randul lui  el  e inchis in  cutii uriase   de lemn aurit. Sarcofagele de piatra au rezistat eroic   timpului si jafurilor insa in afara de ele, in morminte nu se mai   gaseste nimic.  Frescele lui Ramses al   9-lea, unul din fii lui Ramses  al 2-lea,  erau protejate cu placi de sticla  -  nimic nu putea fi atins, gardienii insoteau grupurile de turisti pentru a se  asigura ca nimeni nu intrebuinteaza camere de filmat ori fotografiat. Dat fiind ca o camera de filmat nu foloseste  blitzul si nu are cum sa afecteze exponatele,  am considerat aceasta interdictie un abuz. In definitiv turistii sustin
economia egipteana.

Caldura   din interiorul mormintelor  este uneori  de nesuportat, inafara ca aerul este irespirabil. Totusi in mormantul  nr 62, adica cel al lui Tutankhamon, doua
conducte uriase pompau aer conditionat, intrucat e singurul hypogeu care mai
pastreaza o mumie, de aceea se plateste foarte mult intrarea. In afara de mumia
de sub placa de sticla  si frescele  naive, nu se mai gaseste nimic in mormant, tot  tezaurul a fost transportat la Cairo. In vremea cand  a descoperit camera   mortuara a lui Tutankhamon, Howard Carter ar fi spus: „Tutankhamon …  a avut marele  merit ca a murit si a fost ingropat!“   Intr-adevar, mormantul tanarului print a fost pana in prezent, singurul pe
care antichitatea l-a oferit intact umanitatii. In afara de mormintele regilor  ori reginelor din Valea Mortii, se mai pot vizita si morminte ale nobililor  egipteni ori demnitarii de la curte  care  au dorit sa fie depusi  in valea cea  bogata, in speranta ca isi vor gasi pacea vesnica. Dupa cum era de asteptat,  cautatorii de comori nu i-au scutit nici pe ei de vadalism si jaf.

O   descoperire de acum  mai bine  de o suta de ani a facut posibila gasirea
unor mumii celebre, disparute din mormintele  lor subterane originare. Intr-o ascunzatoare
numita Cachette, s-au gasit nu mai putin de 40 de mumii faraonice. Cu aceasta
ocazie s-a constatat ca de frica jefuitorilor de morminte (care vandalizau si mumiile
in cautare de amulete din metale pretioase)   dar si din respect pentru faraonii decedati, un rege al dinastiei a 22a,  a poruncit ascunderea ramasitelor pamantesti ale faraonilor egipteni intr-o  grota.   Din  nefericire ascunzatoarea a fost pana la urma descoperita  in 1881 de o familie celebra de jefuitori de    morminte. Ani indelungati fratii Ahmed si Mohamed

Abderrasour au pradat Cachetta  regala    din Qurna. Ei au vandut si instrainat turistilor obiecte  de patrimoniu de foarte mare valoare. Pana la   urma cei doi frati au condus politia si o trupa de arheologi la depozitul respectiv    care se afla la sud de templul lui Hatschepsut. Un egiptolog german, Emil Brugsch    a avut cinstea sa identifice  mumia lui
Ramses al 2 lea si a lui Seti I precum si alte mumii apartinand unor faraoni  celebri.

Am urmarit nu de mult un documentar despre un membru al disputatei  familii  Abderrasour care pretindea ca a facut facultatea de arheologie – desi in  varsta de 70 de ani, batranul mai lucreaza cu mare pasiune  ca ghid pentru straini. Intr-un interview  Abderrasour a declarat ca familia lui a locuit de secole langa Cachette pana  cand a fost gonita  de guvern si obligata  sa se mute in alta parte, tot pamantul care le apartinea fiindu-le confiscat. El
a mai declarat, crezand ca poate manipula istoria, ca arabii se trag direct  din egipteni
si ca de aceea au drepturi in tara  faraonilor… Adevarul este insa altul, urmasii vechilor egiptenil, locuitori de   bastina ai Egiptului aflati acum e drept, in minoritate,  sunt de fapt coptii. Documentele vorbesc   despre crestinarea lor cu mai mult de 600 de ani inainte de navalirea arabilor.

La   intoarcerea din Valea Regilor - Biban el  Moluk -  am vizitat  fabricutza de alabastru a lui Mohamed, de  fapt o pravalie cu vaze si scarabei din alabastru, ceramica neagra ori albastra,  coliere din  cristale, turcoaze si  lapis-lazuli ori imitatii din toate. Mai se puteau cumpara mici basoreliefuri  ori fresce  miniaturale copiate dupa cele   gasite in morminte, busturi aurite, sarcofage in miniatura – suvenire ptr toate   gusturile. In curtea fabricutei olari egipteni imbracati in caftane lungi si   murdare si aparati de fierbinteala soarelui de turbane de toate culorile, slefuiau   primitiv, sezand turceste direct in tarina, blocuri de alabastru
straveziu.  Confectionau  obiectele oferite pentru vanzare in pravalia   de la etaj unde am intrat mai mult sa ma racoresc la aerul conditionat.

Mahomed   proprietarul era un arab mic si slab cu nasul coroiat si pielea aramie, de o
blandete neasteptata si poliglot pe de-asupra. Mi-a povestit ca de tanar a  colindat Europa, a locuit cativa ani in Franta, cunoaste Italia pentru ca a   facut turul peninsulei pe bicicleta,
stie ca Romania e sora buna cu tarile latine. In cele din urma  s-a casatorit in Germania unde a si trait mai   multi ani dupa care s-a hotarit sa revina in Egipt – decat sa fie un prapadit   care sa traiasca din ajutor social in Germania, mai bine la el acasa in Egipt
ca proprietarul acestei fabricute modeste, a zis el in incheiere, mangaindu-si
cosul plin cu bancnote de pe biroul din fata lui. Am fost cu mult mai   interesata de povestea lui decat de rafturile cu kitsch-uri. Cei doi tineri din   Germania care ne-au insotit pe mine si pe Gottfried in mica excursie au lasat   cam 200 de euro in cosul  impletit din
paie dupa ce si-au umplut rucsacurile cu vaze, sculpturi, scarabei si chiar un phallus!

A patra zi sambata 21
martie

Karnak

Am   avut mereu ceva in program, ca sa nu irosim zilele de concediu, Karnak-ul era cum
am spus mai sus, doar la cativa kilometri de Luxor, am circulat doar cu taxiul
peste tot, cam 80 de centi un drum. La Karnak am fost de doua ori, o data
noaptea cand templele erau luminate de reflectoare si o data ziua sa vedem   totul clar – statui uriase, temple cu peste 134 de coloane, obeliscuri si   sanctuare,  palate si  hieroglife si   chiar fresce pastrate  de atatea   mii de ani ( in umbra) cu culori naturale dar si reconstituite. Tutmoses al   3-lea, regele razboinic, regina  cu barba Hatschepsut, Tutankhamon, faraonul copil, Amenofis al 3-lea – adica   starurile  dinastiei   a 18 –a erau toti prezenti. In   spate, in cel mai indepartat punct vizitat se afla  templul Akmenou, ridicat de Tuthmoses al 3   lea si decorat si imbogatit de Amenhotep al 3 lea ( ori Amenofis, numele grecesc), tatal lui Akhnaton si sotul reginei Tye. Dimensiunile templului sunt
impresionante, din statuia de 21 de metri a lui Amenofis al 3-lea n-au ramas  azi decat picioarele monumentale. Tavanele templului, sprijinite pe 32 de coloane,  sunt pictate minunat cu pasari, soimi, lotusi si tulpini de  papirus. Amenofis, stranepotul lui Tutmosis
al 3-lea, a fost tot atat de razboinic ca si mosul sau. Cu toate astea se mai spune despre
Amenofis al 3 lea ca admira arta - ii placeau indeosebi medalioanele de forma
rotunda inspirate din moda pandativelor corintene. In timpul lui Egiptul avea  de pilda  relatii comerciale cu Kreta si cu   orase din Pelopones.

Complexul   de temple din Karnak  (in lb araba resedinta fortificata),  a   fost reconstituit din ruine in proportie de 90 la suta. El  se intinde pe cateva hectare, se afla la o    departare de  aproximativ 1  kilometru de Nil iar pe vremuri avea un lac    interior, care acum e secat si care era inconjurat de palmieri. Este de    necrezut  ca dupa mai mult de 3500 de ani
mai exista ruine ale templelor si palatelor faraonice, chiar daca sunt atat de    deteriorate. Distrugerea  lor s-a datorat    nu numai cutremurelor  ori eroziunii   eoliene dar si inundatiilor anuale, abia in 1925  Karnakul  incetand sa mai fie inundat de apele Nilului,   datorita unui canal prin care se deriva surplusul de ape.  Basoreliefurile sunt in majoritate refacute, frescele   isi  pastreaza culorile originale numai    in locurile umbroase, ferite ori ascunse, porti de granit  ori bazalt absolut intacte duc spre sanctuare,  camere fara ferestre ori ferestre inguste fara camere – toate impresioneaza. Nu   se permite turistilor sa viziteze intregul complex, mai este mult de reparat si  drumurile nu sunt libere din cauza prabusirilor. De aceea spre regretul meu nu   reusim sa vedem capela rosie (reconstituita
din fragmente)  in care se spune ca ar fi   fost incoronata ca faraon al celor doua regate egiptene,  printesa Hatschepsut. Dar gasim o alta capela, de forma cubica,  aproape uitata,

dedicata cultului lui Amon. Aici  vedem  in  tavan o mica deschizatura prin care patrunde soarele – in rest, nici o  fereastra.  Raza soarelui se misca  aproape circular  pe peretii celulei, pe  masura ce soarele se plimba pe firmament. Ghidul ne spune  sa avem grija, acolo, langa zidurile care mai  pastreaza umezeala milenara,  se  adapostesc deseori vipere, gonite de fierbinteala soarelui si de multimea  turistilor . Pipaim reliefurile si hieroglifele , atingem pietrele vechi,  tabelele matematice cu inmultiri si calcule  si  tot
felul de inscrisuri indescifrabile, reconstituite  dupa modelul celor  redate cu rabdare de scribii si artistii  sculptori.

Ajungem  inapoi la templul lui Seti I – in fata lui o statuie gigant a zeului Ra Amon
impreuna cu protejatul lui, Seti I, tatal lui Ramses al 2 lea. Majoritatea   faraonilor din Theba si-au construit temple ori capele dedicate lui Amon aici   la Karnak. Vis a vis, trecand pe sub o poarta  si mai multe bolti, gasim pe zidul unui pilon prabusit, o poveste sapata in
piatra, faraonul Seti I de dimensiuni uriase ii secera pe dusmanii lui mici si   neinsemnati  ca pe un snop de paie….  Templul lui Ramses al 3-lea  - Rameseum -  gigant si foarte intins, impodobit cu statuile  faraonului, a fost dezgropat de sub darimaturi, lut si pietre abia in 1896,  cand, spre surprinderea arheologilor s-a ivit foarte bine conservat, ca  frescele din Pompei dupa ce au fost eliberate   din lava.  In directie opusa, in plin   soare si inca nereparat, se afla fostul templu al reginei Hatschepsut din care    n-a mai ramas decat un perete si o statuie uriasa a reginei, roasa insa de   vanturi.

Hatschepsut  a fost sotia lui Tuthmoses al 2-lea,  care a murit pe cand ea era tanara. Si-a dorit  mult sa devina faraon, dar era femeie si egiptenii nu admiteau decat un barbat
ca rege. Faraonul decedat lasase un baiat ( facut cu o favorita) care insa era
minor. Hatschepsut a preluat regentza apoi s-a proclamat faraon dupa ce un  oracol a facut  cunoscut  preotilor si consiliului regal ca ea e fiul zeului Amon Ra...Timp de mai  multi ani Hatchsepsut l-a tinut cu forta pe Tuthmoses al 3-lea  intr-o inchisoare-scoala, unde baiatul a
invatat meseria de faraon si stiintele la moda iar la moartea ei, a devenit faraon. Pe langa faptul ca a facut cinste dinastiei lui, Tuthmoses a sters si  distrus toate statuile care o infatisau pe regina. Amandoi au obeliscuri la Karnak, pe ele se mai disting  hieroglife ce povestesc faptele lor glorioase,  fie ca e vorba de razboaie ori  expeditii   si chiar  legi si decrete. In dorinta lui   de a sterge orice inscris referitor la Hatsepsut, Tutmosis al 3-lea ar fi
acoperit cu ciment hieroglifele de pe obeliscul reginei – doar ca in felul   acesta obeliscul ei  a fost ferit de   distrugerile de orice fel. Ultimul   obelisc al  reginei , avand o  lungime..... s-a fisurat si a ramas din aceasta cauza in cariera  de la  Aswan, probabil datorita faptului ca intre timp ea murise. Imi amintesc foate   bine ca Alexandru Mironov a emis  in Enigmatic, Pamantul  o teorie… stiintifico fantastica  despre acest obelisc neterminat.

Despre complexul de temple din Karnak ar mai fi multe de spus, basoreliefurile ofera o
gramada de povesti  cum ar fi barca lui   Amenophis al 3-lea, lunga de aproape 70 de metri cu care faraonul petrecea pe   Nil la anumite zile festive.  Se spune ca   in perioada inundatiilor, apele Nilului ajungeau pana  la inaltimea basoreliefului cu barca   regala.  Dimensiunile coloanelor, ale   obeliscurilor si statuilor din granit  din Karnak au
dat intotdeauna de gandit, ca sa nu mai vorbim ca monumentele  in cauza cantareau fiecare sute de tone.  Blocurile de granit erau  scoase prin metode de neinteles pentru noi,
dintr-o cariera din Aswan,  apoi tot atat de  inexplicabil, incarcate si transportate pe
corabii pana la Karnak. Champollion, cel care   a descifrat scrierea hieroglifica, ar fi zis despre marimea salilor si a coloanelor   din Karnak ca ar fi fost facute nu pentru oameni de statura obisnuita ci pentru    uriasi de peste 30 de metri inaltime.

A cincea zi duminica 22
martie

Hatschepsut

Sigur   ca am facut si plaja - soarele african m-a transformat intr-un rac - n-am putut
nicaieri umbla fara sa ma leg la cap cu o esarfa alba dintr-un bumbac subtire,
cumparata din souk. Piscina hotelului era  mereu plina, turisti din Olanda si Germania
-  se putea lua si masa acolo in afara ca   puteai savura panorama Luxorului vazuta de la inaltime.  Nilul cu ape verzi,  lung de la stanga la dreapta cat vedeai cu   ochii, plin de vapoare si de feluci, strada principala foarte circulata si   zgomotoasa, numeroasele minarete  ale   caror megafoane ne scoteau din minti. Trebuie sa recunosc  ca am vazut si  frumoase turle duble ale unor biserici ori   catedrale  copte de orientare catolica,   franciscana, adventista ori  evanghelica   ai   caror credinciosi traiesc  sub teroarea
extremistilor  musulmani. Cetatenii de    etnie copta  cad  deseori victime atentatelor  fundamentalistilor  islamisti din care   cauza cel putin un million si jumatate copti s-au refugiat  in strainatate. Dinspre Nil venea o briza   binefacatoare. Jos, in strada galagia continua ca o orchestra  de trompete, cantecul claxoanelor, urletele   vizitiilor plus nechezatul cailor   alcatuiau un cor diabolic.

Departe   in zare  la Deir  el Bahari se inaltau drepte  si amenintatoare stancile de gresie in
mijlocul carora sclipea ca o bijuterie  templul reginei Hatschepsut, numit si Djeser Djeseru ( adica Sfinta Sfintelor) cu  terasele si coloanele  lui  elegante. Forma lui geometrica in
mijlocul stancilor neregulate se reliefa tot mai evident pe masura ce soarele  stralucea mai puternic si aerul devenea mai limpede. In urma cu 12 ani  o grupare terorista inarmata cu cutite si  pusti automate, a masacrat langa templul mortuar al reginei , in jur de 60  de turisti straini. De atunci fiecare  obiectiv antic vizitat de turisti, este pazit  de garzi ale politiei egiptene, de fapt politia turistica si de antichitati, inarmate  pana in dinti. Garzile  care au in dotare  mici cazemate pe roti, beneficiaza in caz de atac si de ajutorul  unor plutoane de gardieni gata de actiune in  orice moment. Egiptenii au extins  paza  militarizata si in hoteluri ori institutii importante cum ar fi muzeele, garile,   tribunalul etc. La intrarea in orice hotel se afla  nelipsitul panou cu raze X, un politist   turistic si de antichitati, 2-3 gardieni si un politist de stat  gradat. Oricine intra ori iese din hotel   trebuie sa  se strecoare pe sub panoul de
control.

Hatschepsut,  proprietarea templului mortuar a trait inceputurile dinastiei a 18-a,  strabunicul ei  Ahmose, fiind primul faraon al dinastiei si  mare general de armata care i-a gonit  definitiv pe hyksosi din Egipt. Acestia  se instalasera  confortabil pe  tronul celor doua regate de pe Nil, umilindu-i pe supusii egipteni timp de  aproape doua secole. Denumirea de hyksos vine de la cuvantul omonim grec  care insemna „stapanii unei tari  straine“,  razboinicii hyksosi  fiind de fapt de origine semita originari din   nordul Peninsulei Arabice. Fiul lui Ahmose, Amenophis I a fost  la randul   lui tatal  adoptiv al lui   Tuthmosis I-ul iar acesta a avut-o ca fiica pe   Hatschepsut.

Cu   mare nerabdare am vizitat  templul  reginei din Deir El Bahari – o nebunie pe care o cunosteam doar din poze - cu  terase   sustinute de coloane antropomorfe uriase , cu sali si coridoare, cu   temple inchinate lui Anubis, Hathor vaca   sfanta ori   Amon Ra, zeul   pe care  regina il considera  parintele ei spiritual. Templul a fost conceput  pe mai multe etaje ori terase, la care se urca pe doua rampe magnifice de cremene alba, marginite de ziduri groase, ornamentate  cu  spinari gigantice de carabusi  (scarabei) din alabastru si  strajuita de  doi soimi Horus. Alabastrul african  e o  varietate translucida de calcar, insa nu   atat de rezistent ori dur ca si marmura. E varstat de vinisoare si e de   culoare galben deschis, alb ori roz, pana la rosu foarte inchis, fiind foarte   potrivit pentru sculpturi dar si pentru pardosit salile templelor ori palatelor   vechilor egipteni.

Desi   nu era inca 10 dimineata, soarele ardea necrutator. Templul aflat la baza  platoului, parea singura salvare, acolo ar fi trebuit sa fie umbra. N-am gasit   nici un loc sa ma adapostesc de arsita, coloanele se inaltau zvelt catre soare   si doar mici si inguste coridoare pastrau putina umbra. Cat vezi cu ochii  in spatele templului se ridica colti de roca
si cuiburi de vulturi iar la vale se intinde    panorama unui pustiu aproape nelocuit. Foarte departe spre orizont se zareau  coamele zburlite ale palmierilor  de   peste Nil si smog-ul de deasupra Luxorului.

Dedesubtul  primei terase, in partea stanga, se afla   capela zeului Anubis  si coridoare
impodobite cu fresce inca vizibile.  Pictura naiva si hieroglifele povestesc intamplari din viata faraonului  femeie.  De pilda  se poate vedea si citi  cum au fost transportate uriasele obeliscuri  la Karnak, cu barja cea lunga. In numeroasele  nise  aflate pe lungi coridoare, la umbra  boltilor de culoarea indigoului pe care stralucesc inca  stelute aurii, se aflau odinioara statui ale  lui Hatschepsut din alabastru ori granit, acum disparute.  De fapt cam toate muzeele din lume  poseda sculpturi ale faraonului femeie, fie   busturi ori statui sfinx ori sezand pe tron ori in marime naturala. Se pot numara   cel putin 200 de statui ale reginei cum nici un alt rege al dinastiei n-a avut.

Hieroglifele   vorbesc si despre prosperitatea Egiptului in anii domniei lui Hatshepsut, ea
poruncind una sau doua expeditii punitive pentru  incasarea regulata a tributurilor  din Etiopia si  redeschiderea minelor de cupru si turcoaze in  Sinai.  In dreapta  rampei, la parter, se afla  asa zisa sala de vanatoare, cu scene naive   infatisand vanatoarea de pasari de apa ori pescuit. Pe prima terasa in dreapta   este infatisata nasterea  miraculoasa a
lui Hatschepsut, vestita de un oracol,  ca fiu al sefului Partenonului  egiptean, Amon-Ra. In stanga, se poate vedea sapata in piatra  celebra poveste a expeditiei  catre bogata tara Punt, pe langa Marea Rosie   pana jos in Somalia.   Intr-o camaruta alaturata se afla o pictura care-l infatiseaza pe Senemut, un mare   dregator al casei regale  presupus a fi
devenit amantul reginei.

Sala  expeditiei in tara Punt face perete comun cu capela zeitei Hathor, o sala  cu  numeroase coloane cu capiteluri care  o infatiseaza pe Hatschepsut foarte plina la fata si  cu urechile exagerat de mari ale vacii sfinte  Hathor. Un basorelief imens  o arata pe
Hathor-vaca pe un ogor, manata din urma de insusi faraonul femeie. Figura lui  Hatshepsut e stearsa insa  si in locul ei  e infatisat Tuthmoses al 3-lea – dupa cum era de asteptat dupa ce  regina  murise,  cazuse in dizgratie - damnatio   memoriae. La mijlocul terasei se afla o curte ori un patio cu   porticuri si coloane deteriorate, cu hieroglife si ferestre orientate spre
nord, spre templul in ruine al lui Menhtuhotep al II lea. Imediat langa   peretele de stanca a fost sapata intrarea in   coridorul cel lung  ce duce la  camera mortuara – din cauza lucrarilor de restaurare coridorul este insa inaccesibil. Soarele  bate neindurator in  incinta templului, terasa superioara lipsind.

In   dreapta templului se aflau ruinele templelor anterioare, distruse de vreme si
de cutremure ca si o mica manastire crestina copta.  De fapt si templul lui Hatschepsut se gasea la  descoperirea lui tot in stare de ruine, el a fost refacut in proportie de 90 la
suta. Distrugerea s-a datorat unui foarte puternic cutremur produs  cu o mie de ani inainte de Christos. In   stanga rampei se mai poate vedea pavajul  templului de acum 3500 ani si cateva mici coridoare cu fresce  neprotejate.  Egiptologii si istoricii in  general sustin  ca perfectiunea simetrica   a templului  prevesteste  Partenonul grecesc, intr-atat de maret si
impresionat este. Azi se recunoaste cu amaraciune ca cel mai mare dusman al
templului si mormantului reginei egiptene Hatschepsut n-au fost jefuitorii de
morminte  ori cutremurele ci  Tuthmoses al 3-lea. Egiptologul american Bob  Brier a emis in urma cu cativa ani  o  teorie conform careia nebunia distrugatoare a lui Tuthmoses s-a datorat anilor   de temnita, el vorbind chiar de lanturi si torturi. Domnia  lui Hatschepsut  a
durat  aproximativ 22 de  ani si probabil n-ar fi renuntat niciodata la tron in favoarea lui Tutmosis al 3-lea, devenit de mult major, daca   n-ar fi murit pe neasteptate.

Parasim  templul, privind inca o data in urma. Asezat la picioarele masivului aproape
vertical, cu piscuri ascutite si grote din care tipa vulturii, templul alb si  solemn cu coloanele lui in etaje are aspectul unei orgi naturale  prin care vantul suiera in voie.  

Ca la fiecare monument istoric egiptean, o adevarata  armata de vanzatori ambulanti navalesc spre  noi cand parasim templul. O mica piata cu tarabe colorate  pline cu suveniruri din alabastru ori din  ceramica si  cu marchize umbroase de  care   spanzura esarfe, tricouri, posete  si saci cu inscriptii hieroglifice, te intampina in drumul spre parcare. Dupa  ce ne-am imbarcat in autocar, multimea de arabi ce-si fluturau caftanele lungi
si soioase,  cu capetele infasurate in  turbane decolorate si vorbind stalcit engleza, a ramas in urma, cu pumnii si   ghearele ridicate amenintator spre noi, ca spre o prada pierduta.

Plecam   apoi la Memnon  sa vedem ce a mai ramas  din cei doi colosi. Rulam de-a lungul unui drum asfaltat printre plantatii de  trestie de zahar ori papirus salbatic si casute impodobite cu pictograme  faraonice: vila Nefertiti, vila  Hatschepsut, vila  Tutankhamon ori Ramses - pereti albi pictati cu lotusi si figuri naive.  Acoperisurile lipsesc uneori ori sunt doar niste capace din scanduri acoperite  cu stuf. Nilul curge nu departe de aceste locuri insa zarim nu mai putin de 3   brate ale fluviului, foarte late si foarte lungi.

Ne  oprim langa cei  doi colosi de bazalt  negru de la Memnon,  de aproape 21 metri
inaltime. Amandoi il infatisau  odinioara   pe  Amenhotep/Amenofis al 3-lea stand pe  scaunul regal  impreuna cu fiicele lui.   Acum erau insa rosi de vant si aproape de nerecunoscut.  In spatele lor, un santier arheologic: templul   mortuar al lui Amenofis al 3lea.
Intrarea pe santier e interzisa,templul e intregime distrus, totusi  se pot vedea fostele sali si coridoare ca si  soclurile uriaselor coloane. Regele Amenofis al 3 lea, care purta  barba  dupa moda babiloniana si chiar  un cercel in ureche, a poruncit confectionarea  unei  alte  sculpturi  monumentale care sa-l infatiseze pe el si pe  sotia lui regina Tye ( mama lui Akhnaton)  impreuna cu  trei din fiicele lor. Grupul statuar gigant   care se gasea odinioara  direct la   intrarea Templului Mortilor e tot ce-a mai ramas intreg din templul lui Amenophis  al 3 lea  - acum  se afla in marele muzeu din Cairo.

A sasea zi luni 23

Egipteni vechi si noi

Azi e din nou zi de plaja. In hotel se afla in majoritate germani astfel ca nu ducem lipsa de conversatie. Pe un chaise longue o zarim pe  Ana  26, o doamna olandeza de vreo 70 de ani, cu pulpele  solide zbarcite de celulita, cu talia inca  placuta, gheare lungi si rosii, parul oxigenat si puternic machiata. Poarta un  costum de baie verde si vorbeste incontinuu la telefon. In pauze incearca fara prea mult succes sa-i abordeze pe cei cinci  chelneri filiformi care asteapta comenzi culinare dar aduc desigur si bauturi.  De fiecare data unul dintre ei  coboara   cu liftul pana la parter unde se afla restaurantul si barul de zi. Ana 26  discuta la telefon cu voce tare : Do you   remember me?! I m Ana from 26, from above you! E clar ca interlocutorul a  si uitat-o ori se face ca nu stie cine e femeia de la telefon. Ea insa il  lamureste ca se va intoarce peste cateva zile daca nu-i va place aici la Luxor.

De  cate ori un barbat sare in bazin, intra si ea in apa sa faca conversatie. Pana  la urma comanda ceva de mancare, apa, cola si bere. De fiecare data ii intreaba  - fara succes - pe chelneri daca nu cumva sunt liberi deseara sa-i arate  Luxorul. Comenzile sunt costisitoare, bacsisul e multumitor. Chelnerii rid,  comenteaza in araba si isi pipaie fara sa se jeneze  sliturile pantalonilor, au mai vazut ei doamne  batrane singure si cu bani. Printre picaturi Ana 26  face si plaja doar ca soarele egiptean e cu   mult mai puternic deca cel olandez, ceea ce o nelinisteste si o face sa coboare   in camera. Am zarit-o dupa doua zile la check out, cara dupa ea doua genti de  voiaj  si o galeata de plastic verde – oare la ce i-o fi folosit?!

Luxorul  e plin de astfel de doamne sexagenare ori septuagenare, seara se imbraca in
rochii elegante si subtiri si se plimba pe cornisa Nilului, lasand in urma lor  o dira lunga de parfum scump. Sunt in majoritate  blonde,  singure si neconsolate, in cautarea unor
aventuri de o noapte pentru care sunt dispuse sa si plateasca. Nu e de mirare
ca arabii sunt atat de nerusinati cu femeile europene. Doamne de felul Anei 26  nu vin in Egipt sa vada piramidele ori necropola tebana - le-am intalnit de altfel  in Maroc si chiar in Malta.  Ofertele agentiilor de turism pentru concedii de lunga durata (2, 3 pana la 4
saptamani) le atrag in mod deosebit, in perioada iernii europene, ele colinda tarile arabe, cautandu-si parteneri dubiosi.

Ne  plimbam si noi pe cornisa modernizata a  Nilului. Intr-un subsol mozaicat gasim Muzeul
mumificarii  pe care insa nu-l vizitam -  ca experti ce eram! La o intersectie  circulata se putea vizita Muzeul Luxor care  cuprindea  sculpturi  cu mult mai bine pastrate decat cele aflate in  aer liber la templele din Luxor si Karnak. Auzim povestea lui Tuthmoses al 3 lea. In timpul  domniei lui  au loc razboaie de cucerire,  armata egipteana ataca Libanul, rivnind la lemnul de cedru, traverseaza ca o  furtuna Palestina - de unde aduce mai apoi… gaini de casa -  reusind sa ajunga pana in apropiere de Damasc.   El lupta cu hititii si dupa ce trece glorios Eufratul, se bate cu babilonienii.   Tuthmoses al 3 lea, faraonul de numai 1,57 cm inaltime, denumit  tocmai de aceea  de un egiptolog  geniul  napoleonic  al Egiptului, a fost vestit pentru  razboaiele sale cat si pentru tenacitatea sa. Nici printul Tutankhamon nu
lipseste din muzeul Luxor, se afla aici    multe replici din tezaurul lui aflat la Cairo, celebritatea lui aduce   cele mai mari incasari Egiptului.

Desigur  ca am gasit si exponate care aminteau de Akhnathon,  faraonul luminii, adorator al zeului Aton si  presupusul intemeietor al  monoteismului. La moartea lui  Amenophis al 3-lea,  conducerea regatului este preluata de regina  Tye si fiul inca minor, Akhnaton, o figura
aparte printre faraonii egipteni. Fiind un filosof, faraonul cel tanar e   singurul din dinastia a 18-a care nu poarta nici un fel de razboaie. Pacifist   convins, sotul celebrei Nefertiti
incurajeaza cultura si spiritualitatea egipteana, schimba si  revolutioneaza credinta de stat si porunceste ridicarea unei noi capitale a   Egiptului la Tel el Amarna, adica  la   jumatatea drumului dintre Luxor si Cairo. Dupa moartea lui Akhnaton,  nervosii preoti ai  lui Amon isi recuceresc privilegiile pierdute,   capitala se muta iar la Theba ( Luxor)   si  tot ce era legat de Akhnaton, se distruge  pentru a fi uitat. Sigmund Freud, marele psihoanalist, l-a identificat pe   Akhnaton ca fiind cel care i-a inspirat pe evrei in cultul monoteist. In cartea
sa Moses and the Monotheismus el  sustine ca preotii  lui Aton, fosti sustinatori ai lui Akhnaton,   n-au pierit cu totul ci au continuat  sa   practice religia monoteista, gasindu-si adepti printre evreii  din Egipt. Thomas Mann scriitorul, a preluat   ideea, inspirat si de povestea biblica si a scris celebrul sau roman Iosif si fratii sai in care ii dedica  lui Akhnaton, cel mai de seama reprezentat al  dinastiei a 18 a, intreg volumul trei.

Povestea evreilor din  Egipt nu se sfarseste cu exodul biblic. In 1948 mai traiau in Egipt  in jur de 75.000 de evrei. Cartierul evreiesc din Cairo  a fost intre anii 1948-1956 martor al decimarii sistematice a etnicilor evrei   de catre musulmani. Bunurile le-au fost confiscate, s-au facut arestari cu   miile si au fost inchisi in lagare pe motiv ca   sunt dusmanii statului.  O mare parte din evrei  a emigrat in Israel, astfel in 1958 mai erau doar 40.000. Pana in anii 70 au continuat sa gaseasca azil in Egipt numerosi nazisti   europeni care au ocupat imediat posturi de conducere in guvern.  

Fostul sef al Gestapo-ului polonez Leopold  Gleim a devenit inspector-sef  al  serviciului secret egiptean. Celebrul nazist austriac Dr. Death care injecta   victimelor injectii letale direct in inima, criminalul de razboi Aribert Heim,   a trait in Cairo,  sub un alt nume, reusind sa scape de urmarirea lui Wiesenthal  pana cand a murit. Nu e de mirare ca  in 1976 din cauza persecutiilor de tot felul numarul evreilor din Egipt se micsorase la numai 400 de persoane. Se pare  totusi ca de cand  Hosni Mubarak conduce  statul egiptean, cei 100 de supravietuitori evrei nu mai trebuie sa se teama de  manifestari antisemitice.

Seful statului egiptean   ii ocroteste personal si pe etnicii copti, victimele actuale ale islamismului   extremist. Cu toate ca legislatia egipteana pretinde ca nu exista descriminari
de nici un fel,coptii sunt inca persecutati  de catre fundamentalistii islamici pentru  religia lor. Foarte des au loc ciocniri intre membrii celor doua etnii in urma  distruse  si chiar bisericile copte sunt  atacate. Coptii   nu au dreptul sa fie reprezentati in parlament dupa cum n-au voie sa ocupe   functii in aparatul de stat, in armata ori politie. Sigur este ca nu toti musulmanii sunt  delicventi, violenti ori teroristi. Dupa cum tot sigur este ca plangerile etnicilor copti carora li se rapesc  fiii si fiicele pentru a fi islamizati cu  forta, sunt ignorate intentionat de catre   organele de politie. Adevarul este ca musulmanii sunt victimele propriei
lor culturi, ai Coranului si ai traditiilor.

A saptea zi marti 24

Khamsin

De   pe faleza se poate cobori in port unde sunt ancorate vapoarele, felucile si
bacul ca si salupe ori alte ambarcatiuni. Acolo printre tufele inflorite  de hibiscus rosu ca sangele, se afla standuri  cu vanzare de suveniruri, carti postale ori esarfe si palarii, articole foarte  necesare turistilor. Nu mai e nevoie sa spun ca proprietarii  felucilor se tineau dupa noi ca scaiul,   insistenta lor nu scadea nici macar dupa apusul soarelui. Felul cum arabii ii
molesteaza  pe turisti este incredibil,   acestia din uma nu pot protesta decat in cazul furturilor, intrucat si  politistii sunt tot atat de nerusinati si cer bacsis. Unul dintre barcagii,
tanar si obraznic, vazand ca  nu doream  nici un fel de conversatie cu el si ii faceam cu mana in semn de refuz, m-a  apostrofat strigand aproape dezarticulat : „I m not a dog! You should speak to  me woman!”

Feluca e  o barca mica, are un catarg ori chiar doua care tin arborele foarte lung cu  panza de forma trapezoida intr-un fel de  cumpana. Felucile isi au numele de la cuvantul  arab care denumeste o ambarcatiune simpla, fara motor, folosita pentru  deplasarea  pe Nil ori  cel mult   pe Marea Rosie,  insa prea mica  pentru navigarea pe mare deschisa. Turistilor din Luxor li se ofera o plimbare foarte  costisitoare  cu feluca la orice ora, de  preferinta in noptile cu luna!

Temperatura  de zi n-a scazut sub 35 de grade, uneori a  urcat la peste 45 in timp ce noaptea era destul de placut. Totusi  n-am dormit fara aer conditionat, atmosfera devenise
irespirabila, mai ales  dupa ce am trait   experienta unei furtuni de nisip. Intre luna martie si aprilie exista  un moment in care mase de nisip impinse de   vant dinspre Sahara, traverseaza Nilul si bat  cu furie pe malul estic. Fenomenul se numeste khamsin (in ebraica hamsin) si  e de fapt numele unui vant care ridica nisipul   din desert la inaltimi uriase, formand un val de marimea unui tsunami.  Mai auzisem eu de scirocco, vantul saharian care sufla spre Italia ca si de simoon, alt vant desertic  si foarte pagubos.

Ne  aflam in hotel cand am observat pe fereastra un nor negru care a acoperit crestele
stancilor de peste Nil, la Deir el Bahari , ridicandu-se din ce in ce mai sus   si apropiindu-se in viteza de Luxor.   Valul intunecat a traversat Nilul, zguduind vapoarele si felucile, a aplecat  palmierii si baobabii de pe faleza si a batut in tromba direct in hotelul
nostru si cel alaturat, facand geamurile sa trosneasca. Egiptenii care se aflau  pe strada si-au acoperit imediat fata, protejandu-si ochii si respiratia de  nisipul si praful pe care vantul il rapaia ca pe o ploaie torentiala, vizitii   care nu se mai puteau tine pe picioare din cauza vitezei vantului, s-au   adapostit  cu catirii lor pe stradute   mici. Pot sa  spun ca am auzit urletul khamsinului,   mai intai  ca un strigat de hiena si mai   apoi pe tonuri mai joase, ca un raget de leu. Furtuna a durat ceva mai mult  de o ora, nisipul, praful si murdaria  au patruns peste tot si s-au asezat, asa ca a  doua zi toate pravaliile si strazile si hotelurile erau murdare si pantofii  scartaiau pe marmura ori pe trotoare.

Conform Wikipediei, cuvantul arab khamsim  inseamna cincizeci, cu alte cuvinte  furtuna de nisip ridicata de aerul fierbinte  si uscat din pustiu are loc cam in  a cincizecea zi de la  echinoctiul de iarna si desigur este un fenomen meteorologic previzibil din cauza schimbarilor de temperaturi si respectiv  presiuni atmosferice ce au loc primavara. Khamsinul poate provoca comotii cerebrale ori axfixii. Instinctiv mi-am acoperit capul si bratele cu prosoape ude -  umiditatea aerului  devenise extrem de  scazuta. Viteza norilor de nisip fiind uneori peste 140 km pe ora, vantul acesta  nord african care taie rasuflarea, ajunge, traversand peninsula Arabica,  chiar pana in Israel, din care cauza Efraim
Kishom scriitorul ar fi  spus despre khamsin ca ar fi un superscirocco.

A opta zi miercuri 25

Piata

Din  Luxor poti  traversa Nil-ul cu ferryboat-uri obisnuite, adica impreuna cu egiptenii, ori cu
altele, mai elegante si scumpe, pentru turisti. Pe partea vestica a Nilului se
mai poate ajunge si cu masina, traversand marele pod Luxor aflat la vreo 20 kilometri departare.  Malurile sunt inca verzi dar foarte aproape de debarcader incep peisaje  aride, aproape pustii. Strazile sunt si mai   inguste si mai intortocheate decat pe malul estic, in loc de cismelele publice  din metal prevazute cu cani legate cu lant, am gasit amfore cu apa proaspata  din care oricine putea sa-si astampere setea folosind o canita de tabla  – soarele ardea cumplit in ziua aceea, erau peste   45 de grade. Noi aveam insa sticle cu apa si limonada in rucsacuri, n-a fost  nevoie sa bem din canitele acelea din care
probabil bea  toata lumea – cum spuneam  mai sus, e greu sa te dezbari de mentalitatea europeana…

Am  traversat un pod mic peste un canal cu apa limpede inconjurat de  vegetatie nilotica, adica stuf, ierburi inalte de papirus si palmieri.  Canalele Nilului  uda mari suprafete agricole. Cat vezi cu ochii pe malul vestic se intind campuri  de trestie de zahar si de orez si  ogoare
cu cereale, recolta e dubla in Egipt – informatia o am de la pofesoara de  germana. Pe  malurile canalelor, la umbra  palmierilor se ridica zeci de casute ori mai bine zis colibe din caramizi de  lut nearse, saracacioase in ciuda apei si a curentului electric. Felahii  egipteni sunt se pare foarte saraci, desi muncesc din greu pamantul. Au pe  langa casa  animale – capre - si gradini   de legume cu rosii si un soi de castraveti foarte mici din care primeam zilnic   la hotel sub forma de salata.

Distantele intre catunuri sunt mari, desi fiecare casa are cate un magarus. Bietul animal
cara painici coapte ori tulpini de trestie de zahar si uneori este condamnat sa transporte caramizi ori saci cu tot felul de materiale. Undeva trebuie sa fi  fost si livezile de portocali si de bananieri pitici, fructele lor se vindeau   in pietele murdare egiptene si erau extrem de ieftine. Pe marginea strazii  principale  un sir de vanzatori de peste  isi etalau marfa. Cei doi  romani  timisoreni pe care i-am intalnit intamplator in hotelul nostru din Luxor ,  povesteau
ca se gaseste peste foarte mult, mai ales la Aswan. Acolo, spuneau ei, poti vedea in apropiere   de fosta cataracta crapi mari cat bratul inotand aproape de suprafata.

In   satuletul de peste Nil am luat masa intr-un restaurant aflat la etajul 3 al  unui hotel foarte chic. Amenajat ca o terasa in aer liber, cu ventilatoare si  multa umbra, localul s-a dovedit a fi extrem de curat si cu o panorama foarte   frumoasa – ne aflam chiar vis a vis de complexul de temple din Luxor si puteam   zari obeliscul antic, pilonul principal al templului  precum si minaretul micii moschei albe construite   de musulmani in incinta. Din cate am inteles, moscheea a fost ridicata   intentionat ca sa se stie cine e stapan in tara  Egiptului. Turisti si localnici soseau la   debarcaderul depe malul vestic al Nilului  in fiecare moment , adusi de ferryboat-ul obosit   si ruginit dar si de salupe ori barcute elegante prevazute cu copertine. Ne-am   intors  spre seara incalziti peste masura   de  soarele iernii egiptene.

Souk-ul   din Luxor e plin de negustori, ateliere   mici de croitori, pantofari, pravalii de covoare ( persiane tesute cu fir de matase),   sute de bijuterii ce-ti luau ochii, mici tarabe de cosuri impletite in stil   african,  din paie rasucite in snopuri   groase, magazine  de suveniruri de care  deja am pomenit (cu statuete reprezentand zeitati si busturi ale faraonilor,  scarabei si margele, brelocuri si cani, tricouri si ceasuri!) si alte dughene
cu mirodenii, parca nu atat  demulte  ca acum doi ani in Marakesch si   nici atat de frumos prezentate.  Un   gunoier cu un tomberon gri pe roti mi-a amintit de gunoierii bucuresteni;
negustorii de ceai  aveau mici carucioare   pe care erau stivuite pahare si un cazan mare de ceai fierbinte prevazut si cu   un polonic – bateau souk-ul necontenit, urland ca sa-si faca reclama.

Localurile  arabe ori pentru bastinasi, sunt mici, inguste, intunecoase, fara aer
conditionat si cu mobila saracacioasa. Vesela – niste castronase de fapt -  e din aluminiu, arabii folosesc rar  lingura, in general isi folosesc degetele pentru a-si introduce mancarea in gura. O cafenea specific araba, cu canapele  foarte joase si masute orientale inguste, isi
astepta  in fiecare dimineata clientii  cu tavite din metal ciocanit, paharele de ceai  si cescute de cafea  ridicol de mici. La colt de strada o alta  cafenea, cu scaune direct pe trotoar, era cautata  mai mult dupa amiaza de  fumatorii de narghilele. Mirosea tare a tot  felul de ierburi suspecte care te ameteau cu fumul lor gros si puturos, ca al  havanelor cubaneze.

Arabii mananca foarte putin, 80 la suta sunt vegetarieni, poate si din cauza caldurii  care altereaza orice grasimi. Mai multi bucatari ambulanti cu tigai volante  fixate de mici butelii cu gaz ori spirt, confectionau chiftele vegetariene cu  un portiometru si le vindeau calde. Am vazut patiserii unde se  fabricau din foetaj si se  vindeau, merdenele si placinte cu branza,
chifle dulci cu susan si nuca de cocos ori   pateuri umplute cu nuca si curmale. 
Egiptenii au o paine grea,  necrescuta, coapta in cuptoare de caramida, fara sare. Cei care coc paine vin de undeva de la tara  cu niste carute  supraincarcate, trase de magarusi extenuati – spun asta pentru ca  in Luxor   nu exista brutarii de nici un fel.  Mubarak n-a reusit sa  clarifice monopolul painii, lovindu-se de impotrivirea felahilor care  considera ca li se ia orice sansa de castig. Baieti tineri ce poarta  tavi cu paine pe cap, vand painile amarui si negre  la colt de strada pe 1-2  lire egiptene.

Exista  numeroase "piete" de legume pe trotoare ori pe ulite neasfaltate, unde gasesti  rosii, dovleci, ca si de fructe, adica portocale uriase si dulci ca  mierea si foarte rar mere americane ori capsuni foarte dulci. In piete se mai  vand alune de tot felul, curmale si pepeni. Macelarii au mici spatii ori  incinte direct la strada, dar carnea nu se afla in pravalie, jumatatile de vita  ori de berbec atarna la usa,  invelite cu o panza alba ori cu muste. Pentru client se pune carcasa  de vita pe o masa invelita cu musama si se  taie o ciosvarta care se vinde la bucata, fara cantar, la preturi care se  negociaza. Egiptul este o tara fara bonuri de
casa ori cantare ori alte instrumente de masura, comertul nu e numai liberalizat ci are un specific greu de   inteles ptr europeni.

A noua zi joi
26

Expresul de
Cairo

Pentru Cairo ne-am rezervat cateva zile, mai ales ca era destul de dificil sa te
deplasezi pana acolo, distanta intre cele doua orase fiind in jur de 1000 de  kilometri. A opta zi ar fi fost o zi pierduta daca ne-am fi lasat dusi de nas   de multimea de speculanti de bilete de tren. Oricat ar parea de incredibil, in gara Luxor nu se vand turistilor straini bilete de tren de la  casele de bilete ale  garii din cauza mafiei pe bilete care incepe
de la chiar individul de la biroul de informatii si se termina cu cel mai  marunt politist feroviar.  Toti iti ofera bilete la pret triplu, gara misuna de intermediari de bilete iar la casa ti se  spune  ca nu mai exista bilete....La sugestia unor doamne din Germania pe care le-am  gasit asteptand pe peron, ne-am suit pur si simplu in tren  pe la 9 dimineata, fara bilete  dar  cu patru  sticle de apa   si cateva schimburi in rucsacuri si am asteptat sa apara controlorul de  la care mai apoi am cumparat biletele mult dorite.... Dintr-o statie de tren ne-am procurat un  fel chifle farimicioase cu gust de hartie si ne-am alcatuit o gustare. De la  unul din stewarzii care umblau in permanenta prin vagoane, am cumparat  la preturi exorbitante, cafea si ceai.

Trenul  egiptean de zi, un expres de fapt, prevazut cu aer conditionat, a fost el
insasi o mare aventura.  Vanzoleala  negustorilor ambulanti de ziare, alune, servetele, pliante religioase, turte  dubioase , sandwich-uri, seminte, ca si  strigatele controlorilor si ale
supraveghetorilor, ale politistilor ori  rondurile dese ale sefului de tren si a  oamenilor lui care inspectau ordinea si disciplina expresului si in sfarsit,  zbieretele copilasilor la care se adaugau psalmurile cantate pe trei voci  de cativa adolescenti vecini de scaune cu   noi, ne-au  innebunit pur si simplu.

La asta s-a adaugat si batalia dintre unul dintre controlori, mic, gras, chel si  cu ochelari si un pasager fara bilet   care a indraznit sa protesteze ca nu din vina lui n-a putut cumpara
biletul salvator. Desi au vorbit in arabeste, am inteles destul de bine din gesturile
lor ca pasagerul adormise de cum urcase in tren, obosit de la munca. In loc sa
se repeada la controlor si sa-l implore sa-i vanda un bilet, cum am facut noi,
adormitul zacea nemiscat in scaun pana cand un branci al controlorului l-a adus
la realitate. Lumea ridea si plangea  ca   la filmele cu prosti. Trezit brusc, individul s-a aparat instinctiv, pocnindu-l   pe controlor drept in ochelari care au cazut si s-au indoit sub greutatea   proprietarului. Acesta s-a pravalit furios  peste pasager si a inceput a-i cara la pumni   in cap si pe unde apuca, in timp ce striga de mama focului tot felul de   invective.

Pasagerii   copti de pe randul din dreapta tineau   cu controlorul, cu legea si cu justitia, condamnand  infractiunea, cei arabi din stanga au format ad hoc o galerie miscatoare ce vocifera,   aplauda si se jeluia lui Alah, dandu-se de partea calatorului surprins de
brutalitatea neasteptata a organului feroviar. Trei insotitori de tren si doi   controlori ceva mai calmi i-au despartit pe combatanti, dupa care pasagerul a  fost chemat din coltul sau la seful de tren sa dea explicatii in fata politiei  trenului. Controlorul a fost imediat compatimit si oarecum reanimat de ceilalti  colegi si chiar de fanii  arabi ai  galeriei care, lingusitori, s-au grabit sa-i repare ochelarii, sa-i adune  hartiile si chitantierele de pe jos si sa-i ofere apa, in timp ce el ofta  afectat.

Defilarea  micilor vanzatori de servetele, seminte necunoscute, ziare si lipii umplute cu
o pasta ciudata despre care banuiesc ca era comestibila, a continuat  netulburata, cu strigatele de rigoare ceea ce mi-a adus aminte de negustorii   ambulanti bucuresteni de spoi tingir   ori haini vechi cumpar. La fel si   vanzatorul de ceai care tinea in echilibru pe cap  o tava metalica  cu pahare pline cu ceai gata fiert si putin   indulcit, isi anunta sosirea prin zanganit de lingurite si din cand in cand   urla: ceaaaaai!!!!, de unde am priceput ca omonimul romanesc e de origine   orientala.

Sigur   ca am incercat sa ignoram tot circul si sa privim peisajele de afara – munti,
paduri de palmieri, campuri de trestie de zahar, multe orasele ori  halte din care se urca multimi de   pasageri.  Ne-am chinuit sa motaim – nici   o sansa, galagia era prea mare. Traseul a urmat o linie sinuoasa in directia  Qurna, datorita unei bucle a Nilului, am ajuns
apoi  la Asyut, un oras mare si  modern cu blocuri si antene satelit. Am mai avrut opriri in apropiere de Tel el  Amarna apoi la Minya, un oras destul de mare in care biserici copte isi inaltau  turlele la concurenta cu minarete musulmane. Trenul a oprit apoi la Memphis,
fosta capitala a Egiptului de Jos, a trecut prin Giza si in cele din urma a  ajuns in Cairo cu mai mult de 2 ore intarziere.

La Asyut s-au urcat doua  doamne elegante si robuste,  imbracate  in  kaftane arabe, de culoarea fisticului  si a serbetului de trandafiri si cu tschador-uri  (baticuri circulare foarte lungi care acopera tot corpul dar lasa fatza  descoperita) matasoase violete. Pe dedesuptul lui fiecare avea pe cap un fel de  scufie care  presupun ca  tinea parul sa nu se desfasoare.  Imediat dupa aceea s-a auzit  o bubuitura care ne-a inghetat sangele in  vine. Trei barbati maruntei si rotunzi care le   insoteau pe doamnele de fistic si trandafir, aruncasera   pur si simplu valizele pe  lavita   de deasupra scaunelor, reusind dintr-o lovitura sa sparga doua sau trei  tuburi de neon, ceea ce a provocat explozia sonora  plus degajarea unui  norisor  de fum urit mirositor si a unui manunchi de  scantei ca niste artificii. Toata lumea din tren a amutit dar  barbatii au   impins cioburile si resturile sub scaune iar  cele doua doamne pastel  s-au instalat comod si au rasuflat usurate.  Trenul a pornit mai departe, tirindu-se in directia orasului faraonic Tell  Amarna, pe o linie de cale ferata  aproape paralela  cu Nilul.

Cum  am spus si mai sus, nu ne-am plictisit si n-am dus lipsa de muzica,  baietii cantau din Coran, monoton si aproape  fara intonatie. Dinspre tampoane veneau   piuituri - se auzeau clar cum cotcodaceau niste oratanii jignite de  lipsa aerului ori de captivitatea prelungita. Intre vagoane se aflau rafturi pe  care tarani egipteni infasurati in niste poncho-uri
din lana de capra, stivuisera saci cu cereale, cutii de carton pline cu tot  felul de marfuri. Un miros  persistent  venea de fiecare data cand se deschidea usa compartimentului, de la  coliviile   primitive din bambus subtire ori trestie de zahar, in care vociferau captive
gainuse egiptene ridicol de mici. Un bebelus cat o pisica a mieunat  incontinuu pe scaunul din stanga mea, mama  lui tremura din cauza aerului conditionat, sub o haina de blana.. Doua doamne   tinere imbracate foarte modern, in blues-jeans-isi pull-over-e tricotate din
lana, ascultau muzica araba la casetofon in timp ce prietenii ori sotii lor,  imbracati in haine groase  de piele,  jucau jocuri digitale sonore  pe telefoanele  celulare. Trenul spre Cairo
s-a dovedit  deci a fi un fel de  teatru de cabaret pe care nu-l vom uita   niciodata. Drumul a durat aproape 12 ore, am ajuns in Cairo la orele 9 seara, unde am constatat  stupefiati ca nu avem pasapoartele la noi pentru ca sa ne inregistram in vreun   hotel… 

Soferul  de taxi care ne-a preluat de la gara s-a recomandat Ahmed, ne-a declarat ca
stie, vorbeste  si  preda limba germana  la o   Scoala Populara din Cairo.  De   fapt toti soferii de taxi ori vizitii de calesti care ne atineau calea, voiau   sa stie numaidecat din ce tara venim - aproape toti aveau rude in Germania, in general   un frate insurat ori un unchi in insulele din nord unde e frig, vant si ploua…  Ahmed s-a oferit sa ne salveze si ne-a transportat nu departe de centru, la  hotelul New Palace Hotel.  Era de fapt o   pensiune pentru studenti, cu preturi scazute. Hotelul se afla  la etajul 6 al unei cladiri masive din centrul   capitalei egiptene, de fapt  la cateva   minute de  mers de muzeul de egiptologie
din Cairo.  Din cauza oboselii si a povestii cu documentele,  pe care am rezolvat-o pana la urma prin telefon si fax (Luxorul ne-a trimis per  fax copii dupa pasapoarte), n-am mai avut puterea sa cautam altceva mai bun si   am ramas acolo.

New   Palace Hotel s-a dovedit a fi o maghernita aflata sub stapinirea pisicilor.  Intr-o camera de serviciu de la nivelul   inferior am descoperit  7 mite. Este clar ca rabii nu  au  notiunea de curatenie asa cum o intelegem noi. La baie picurau   toate robinetele,  pe mobile era praf iar  in dulap se aflau ziare chinezesti ramase de la vreun client  intelectual…Ferestrele camerei dadeau spre o  strada infernal de galagioasa, iar restaurantul de pe terasa  cu mese acoperite cu folii de plastic gaurite,  era bantuit de doua  pisici lesinate de
foame, Kostas si Micky, amandoua de rasa persana cu parul lung si ochii   albastri. Imediat cum am comandat o cina traditionala, cotoiul  l-a si ochit pe Gottfried, l-a mirosit si   acceptat si i-a sarit in brate.

Ziua a 10 a vineri 27

Muzeul de arheologie

Toata  noaptea dinspre joi spre vineri  am  suferit cumplit  din cauza megafoanelor
asurzitoare ale unei moschei din apropiere. Vinerea e zi sfanta in saptamana  musulmana, asa cum e duminica la noi. Muezinul a inceput sa solfegieze inainte  de ora 3 dimineata si a continuat asa la 6 si mai apoi la 9. Sutele de moschei  din apropiere preluau tema, concertul nocturn ajungand de nesuportat.  Am asteptat cuminti sa se lumineze de ziua,  am servit cafeaua intr-un local din apropiere intrucat Hassan bucatarul avea  doar ceai, apoi am pornit cu ochii rosii spre Muzeul de egiptologie.

Am  traversat  intersectia Talaat, o piata circulara (meydan, citeste… maidan) in mijlocul careia se inalta statuia  economistului egiptean cu acelasi nume, cel care  a fondat Banca Egipteana. Dupa cum am constatat la lumina zilei, ne aflam  intr-un cartier de cladiri foarte moderne,  europene  cu galerii de arta, hoteluri  traditionale arabe, mici localuri dar si restaurante si librarii. In  intersectie se intalnesc  sase  ori sapte strazi ca niste enclave  cu ceainarii si cafenele in care la toate  orele din zi si din noapte se poate bea ceai  si respectiv se poate fuma sisha. In departare se vedea un pod  de autostrada care se ridica precum unui  curcubeu peste Nil. Nu departe  se puteau  vedea Cairo Tower, turnul de 180 de metri  al televiziunii Al Jazeera - de fapt  Gaysirah -  ce domina malul Nilului plus cateva hoteluri
elegante, printre care nu putea sa lipseasca Hilton International.

Am trecut  in pas rapid prin uriasa piata Tahrir peste un bulevard foarte lat si  ne-am trezit in  fata muzeului. Cladirea Muzeului de Arheologie din Cairo  se  infatiseaza vizitatorilor ca intr-o ilustrata colorata, zidurile roz sunt pictate cu ornamente albe, curtea frumoasa cuprinde alei  sinuoase printre spatii de gazon verde si eucalipti batrani cu trunchiuri albicioase. Grupuri statuare si sarcofage de piatra sunt insirate de-a lungul zidurilor ori
direct in iarba; statui de bazalt  in stanga si dreapta intrarii, sfincsi  in jurul helesteului cu nuferi infloriti. Langa poarta din fier forjat se afla  mai multe filtre: raze X, case de bilete,
un birou de predare a bricegelor de buzunar. Se confisca de asemenea  unghiere si
camere foto ori de filmat – totul se inapoiaza la plecare. In curtea de forma ovala erau din loc in loc banci lungi de piatra pentru grupurile de  turisti plus o serie de magazine de suveniruri de arta, nelipsitul restaurant  si o cofetarie cu patiserie traditionala  araba. Muzeul cuprinde colectii de obiecte gasite in diferite epoci egiptene,  cele mai multe provenind din perioada antica.

Colectiile   si exponatele adunate cu truda de Auguste Mariette  intr-o cladire din cartierul Bulaq in   anul  1858 au fost in pericol sa fie  inundate in 1878 de apele Nilului.  Ca   atare toate comorile muzeale au fost mutate provizoriu in palatul regal al   pasei Ibrahim pana la terminarea noului sediu . Inaugurarea oficiala in  cladirea actuala a avut loc in anul 1902. Muzeul e spatios si incapator, totusi  aflam cu uimire ca   in subsol ori  la parter se mai afla inca numeroase obiecte  neidentificate care asteapta  unda verde   pentru a fi expuse. Statuia uriasa a lui Amenophis al 3-la si a sotiei lui Tye,  te intampina cand pasesti  in muzeu.  Inaltimea e  zdrobitoare, ne simtitm mici  si neinsemnati  - asa  ar fi trebuit sa se simta bietii muritori de  rand cand priveau la faraon. Pe amandoua partile se afla  coridoare
intesate cu basoreliefuri smulse din temple ori  palate. Ne strecuram printre   sarcofage din bazalt ori granit, din epoci  indepartate - ordinea dinastiilor e respectata, auzim de Imhotep, arhitectul  piramidei in trepte a faraonului Djoser   din Saqqara.

Exponatele  sunt in general  originale  dar ca in orice muzeu, exista si  numeroase replici ale  unora aflate inca in piramide ori hypogee sau  ale altora aflate in muzeele lumii. Rosetta nu se afla aici ci la Brittish Museum, la fel Zodiacul-Calendar din Dendera furat de francezi, se poate vedea la  Louvre, Nefertiti  e la Berlin,  Hatshepsut-sfinx  a traversat oceanul,
aflandu-se  la Metropolitam Museum in New  York etc. Trecem pe langa o sala speciala reprezentand perioada ocupatiei  romane, o ignoram din lipsa de timp. De fapt cine viziteaza muzeul trebuie sa  stie de la inceput ce sali vrea sa viziteze, altfel  o zi nu ajunge, jertfim chiar si sala lui  Alexandru Macedon precum si alte colectii pe care poate le vom vedea alta data.

 Chiar in centrul holului de la intrare vedem  replica unei  camere mortuare faraonice:
complet inchisa dar cu  ferestre speciale  ( in nisele initiale)  ptr vizitatori.   Hieroglife sapate in piatra dar si pictate pe fragmente de pereti albi ofera  informatii despre  onorabilii defuncti care  au dorit ca faptele lor sa fie cunoscute de posteritate. Peretii holurilor si  cei care corespund scarilor uriase, sunt pline de papirusuri.Din pacate lipsesc   in proportie de 90 la suta  explicatiile  ori traducerile. E necesar sa angajezi un ghid personal care sa-ti explice cu  rabdare ale cui sunt statuile ori sarcofagele pe care nu scrie nimic. Unele  obiecte aflate in vitrine uriase au totusi  intr-un colt biletele ingalbenite, batute la o   masina  de scris antica - scrisul e   ilizibil, tusul s-a decolorat si hartia de proasta calitate e plina de pete.  Urmam traseul si ne oprim langa fiecare   vitrina, aici e o statuie neagra din lemn   partial aurit si un scut primitiv, iata acolo haine si incaltaminte de acum  5000 de ani, dincolo un car de lupta, nici nu stim ce sa vedem mai intai,  salile laterale cu rafturi pline ori coridoarele pe care se insira sarcofage,  unul peste altul  in vitrine de sticle  ori simplu pe rafturi de scandura. Sarcofagele nobililor sunt  pictate naiv in culori nemuritoare si din loc  in loc au incrustatii cu  aur si  lapis-lazuli. Mobilele faraonilor sunt modeste: paturi regale din lemn de cedru
aurit, insa in rest simple, foarte joase, aproape de sol, cu niste rezematoare
originale pentru cap, tot din lemn. Intr-o vitrina se afla mobile mici  din budoarul vreunei doamne, o masuta inalta  ca o consola de perete, un scaunel de sprijinit picioarele si un scaun  obisnuit, din bete imbracate in piele ornamentata, semanand cu scaunele pliante
de pe platourile de filmare.

In   capatul unui coridor  imbacsit de praf si  lipsit de aer, dam peste o vitrina cu inele  numerotate apartinand regilor antici. Gasesc  inelul de aur al lui Akhnaton, cu cartusul lui – probabil il folosea si ca  sigiliu -  si unul de jad apartinand   reginei Hatschepsut, inca un inel subire si fin care a stat pe degetul lui  Ankhesenamon, fiica lui Akhnaton si sotia lui Tuthankhamon, si chiar inelul  reginei Tye. Pacat ca nu le pot fotografia. Ce   de povesti  ar putea sa ne insire  inelele daca  ar putea vorbi! Si  ceva mai incolo in vitrine perpendiculare se   pot admira bijuterii timide din ceramica  emailata colorata cu cobalt -  scarabei insirati pe ata ori cercei cu   scarabei si margele - amulete si medalioane, bratari, coliere mari si binecunoscutele   colerete din placute de aur si cloisonné-uri din calcedonie si  turcoaze.

Gasim  o sala cu omuleti din ghips -  sclavi  egipteni la munca ori pe corabii  si inca  una cu vaze  ori amfore din alabasru  in marime naturala. Un raft e plin de  sticlute   opace  de parfum si mici  casete ori cutioare din alabastru si fildes –  o colectie de recipiente cosmetice.   Vedem apoi arme primitive: sageti din crengute, arcuri  si scuturi din scandurele imbracate in piele –  egiptenii nu agreeau fierul, il considerau malign, intrucat provenea din   meteoriti!

Cea  mai vizitata sala a muzeului din Cairo  este cea a lui Tuthankamon – in vitrine de
sticla sunt depozitate niste container-e ori cutii  uriase de lemn aurit, pe lateral accesorii
vestimentare ori de lupta si la urma tezaurul constituit din toate obiectele  din aur gasite in mormant. Container-ele ori camerele aurite se gasesc pe un  coridor foarte lung, prin geamul de sticla al vitrinelor  poti vedea usitele deschise si gravura lor   maiestrita. In cutia cea  mare  fusese initial  introdusa pe sus urmatoarea, apoi inca una si  mai mica dar de fapt toate de dimensiuni incredibile (prima camera avea in jur  de 15 metri patrati) apoi inca una ceva mai mica si in sfarsit a patra, toate  avand  in loc de tavane, niste  capace uriase.

In  cea de-a patra cutie se afla depus odinioara sicriul propriu zis din calcar
masiv, el se mai afla si acum in mormantul cu nr 62 din Valea Regilor. Urmau  sarcofagele antropomorfe  trei la numar,   unul mai mare aurit complet, apoi cel mijlociu ornamentat cu pietre pretioase   si incrustatii cu aur  intr-un fel de  mozaic rosu-albstru-auriu. Si in fine, al treilea, tot aurit in care se  introducea mumia printului  invelita in  giulgii si benzi de aur, purtand  o masca   mortuara aurita ori chiar din aur masiv, ornamentata tot cu cloisonne-uri
tricolore.  Pot sa-mi inchipui ce au   simtit Carter si Carnavan cand au deschis prima camera aurita si cand mirati   s-au gasit in fata celei de-a doua, apoi inca una si inca una, si mai apoi  sarcofagele unul intr-altul ca papusile  rusesti si abia la urma, cu sufletul la gura au descoperit  masca de aur  si  mumia!

Sase   vase canopice din alabastru albicios mai fin si mai translucid ca fildesul, se
afla intr-o cutie deschisa ce se gasea odinioara impreuna cu cosciugul aurit  pazit de  patru statui feminine tot din   aur care o reprezinta pe zeita Selket, intr-o camera separata a mormantului. Fiecare   vas contine viscerele defunctului.  Vasul
de sub capacul cu babuin ( Hapy) contine plamanii, zeita Imsety ocroteste ficatul
printului, capacul cu cap de sacal ( Duamutef) apartine vasului cu stomacul si   intestinul subtire iar Qebehsenuef soimul se afla pe vasul cu intestinul gros. Alaturi se afla o lada neagra  din lemn, pazita de sacalul Anubis, destinata   probabil pastrarii de odoare. Anubis e vopsit in culoarea neagra a mortii, are  urechi aurite si  o zgarda ca o panglica, deasemeni aurita. Nu   lipseste celebra  vaza  din alabastru    cu brate fine pe care se afla cartusul lui Tuthankhamon; gasita de un   muncitor pe santierul arheologic din Valea Regilor - ea i-a dezvaluit lui   Carter locul vestitului mormint.

Tezaurul se afla intr-o sala   prevazuta cu usi de sticla blindata, camere video si incuietori complicate.  Fiecare vitrina mica are propriul ei sistem de alarma. Masca de aur masiv
troneaza in mijloc. Pe fruntea mastii, deasupra baticului dungat Nemes, se  afla  capul de cobra al zeitei   Wadjet  si cel de vultur al zeului   Nechbet – simboluri ale stapanirii asupra celor doua regate egiptene. Ochii lui  Tuthankhamon sunt din cuart alb avand pupile din obsidian.

 Vitrinele din sala tezaurului  sunt pline de inele, catarame, colerete,  pandative, amulete, lanturi fine, ori colane  masive, toate din aur si toate ornamentate cu simboluri sfinte ale vechilor  egipteni – ochiul lui Horus, simbolul puterii,  discul soarelui rosu ori negru, scarabeul, vulturul, sarpele Uraeus si  crucea Ankh , simbolul de viata vesnica. Exista o noua teorie despre  semnificatia simbolului Ankh si anume  partea ovala  ar  fi delta Nilului, axa crucii ar fi  Nilul insusi iar  ramificatiile din stanga si dreapta ar fi cele  doua regate unificate.

Caut  sala  dinastiei a 18-a  - la intrare o statuie  de cateva tone de granit porfiriu a lui
Tuthmoses al 3-lea tinand in pumnii stransi insemne faraonice sferice. O  descopar pe Hatshepsut, grasa si frumoasa si langa ea o statuie cubica - Senemut   pedagogul impreuna cu fiica reginei. Acum vine ce e mai frumos pentru mine: o  statuie in marime naturala a lui Akhnaton, fixata de un stalp de sprijin sub o  bolta: fatza expresiva, barbia proeminenta, occiputul alungit, o burtica  proeminenta si  coapse pline,  aproape feminine.  Vis
a vis se afla o sala consacrata numai lui, e vorba de sala perioadei Amarna. Aici vedem busturile  impresionante ale lui Akhnaton, aduse din  Karnak, basoreliefuri cu scene de familie, grupuri statuare cu el si Nefertiti  si cele 6 fetite ale lor si un sarcofag aurit care se presupune ca ii apartine,  este vorba de sarcofagul gasit in 1907  de Arthur Weigall in mormantul nr 55 din Valea  Reginelor. Faraonul decedat, a carei inima fusese inlocuita de un scarabeu, s-a  prezentat la descoperirea sa, infasurat   intr-o retea  deteriorata din  sarmulite si   folii de aur, de fapt un fel de giulgiu,   indeajuns de subtire si flexibil pentru a se mula pe corp. Celebrul  giulgiu a fost reconstituit de studentii de la arheologie din Muenchen care  l-au turnat intr-un plexiglas transparent, dandu-i aspectul original  antropomorf. Giulgiul se afla si el in muzeul din Cairo, in sala lui Akhnaton.

Desi  din cartusele aflate pe sarcofag lipseste numele mumiei, fiind sters intentionat,
egiptologul  amator Theodore M Davis, de  fapt sponsorul  de acum o suta de ani al
sapaturilor arheologice, a sustinut atunci  ca vasele canopice care contineau organele
interne ale mumiei,  aveau capacele  sculptate dupa chipul proprietarului iar acesta era indiscutabil Akhnaton. Deasemenea  in spijinul teoriei lui venea si faptul ca benzile care infasurau cadavrul  purtau cartusele cu numele lui. Mumia avea si o  structura faciala care ii corespundea, asa cum era el infatisat in statuia  uriasa de la Karnak.  Mai mult, la descoperirea mumiei s-a vazut ca  era vandalizata, sarcofagul fiind distrus partial deasupra fetei astfel ca se  poate observa o jumatate din obraz impreuna cu ochiul stang.  Profesorul argentinian Jorge Dulitsky este de   parere ca faraonului  i s-a fost deschis  intentionat ochiul pentru a vedea ca posteritatea nu l-a mai adulat nici pe el nici pe zeul Aton.  Si totusi cu toate dovezile descoperite,  radiografiile craniene si probele DNA, egiptologii nu se pot pune de acord cu  identitatea mumiei.

Cine  era Akhnaton? Pe scurt: in timpul vietii, faraonul isi atrasese prin credinta  lui in Aton, ura preotilor atotputernici ai zeului Amon. Deasemenea, refuzand  sa organizeze campanii militare de cucerire ori imbogatire,aducea prejudicii  nobililor egipteni care la un moment dat nu l-au mai sprijinit. Dupa moartea   lui, a fost declarat eretic, toate obiectele care aminteau de el,fiind  indepartate.

Tuthankhaton (numit ulterior Tuthankhamon) noul faraon inca minor, impreuna cu regentul Aye se muta  din Amarna dupa moartea lui Akhnaton, la  Theba, ascultand indemnurile preotilor lui Amon. Capitala atoniana din Tel el  Amarna fusese parasita in mare graba  si  din cauza unei gripe porcine care facuse mari  ravagii si care s-ar putea pana la urma  sa fie si cauza mortii lui Akhnaton. Ulterior  se pare ca cineva din anturajul regal (poate una din fiicele lui Akhnaton)  porunceste aducerea sarcofagului cu mumia faraonului renegat  in necropola tebana si ingroparea lui in   cavoul reginei Tye. Sarcofagul reginei mama   insa lipsea  din mormantul 55,  fiind mutat in alta parte, deoarece locul de veci fusese poluat de prezenta  lui  Akhnaton – parerea arheologului Weigall.

Parasesc  cu regret sala roz a lui Akhnaton, drapata din loc in loc cu rosu si dotata cu mici lampi halogene.  Vedem acum mari blocuri de granit, sculpturi uriase  ( oare cum au fost introduse in muzeu???) si sali cu diferite obiecte din lemn ori din piatra.  Coborim scarile late  si cu adevarat roase de pasii vizitatorilor (de ordinul miilor, zilnic) si intram in alt coridor: statui mici, sfincsi grei, monoliti si chiar pereti intregi dintr-un templu. Descoperim si  celebra pictura  cu gaste considerata a fi   prima  lucrare culta din istoria artelor. Pictura a fost scoasa de insusi Mariette la Medium in anul 1871, dintr-un mormant. Se pot vedea sase gaste care se pregatesc sa ciuguleasca iarba pe camp, privind in directii contrare.  Iata aici sta Scribul, o statuie  de piatra de nici  jumatate de metru inaltime a carei ochi ne-a urmarit din cartea de istorie,cu un sul de papirus in mana; are pregatite  ustensilele de scris ori scrijelit si urechile atente. Mai incolo - o pereche  de nobili imbracati in vesminte de in regal plisat,  asezati pe scaune inalte, papirusuri inramate si mult praf.

Ajungem  in sfarsit la picioarele lui Amenophis al 3 lea si ale sotiei lui Tye, impreuna
cu doua din fiicele lor – printesele surori ale lui Akhnaton, au disparut insa  misterios  din memoria egiptenilor,  casatorite poate in strainatate.  Un hol  imens si sarcofage din bazalt  ne conduc   spre iesire - ne mai speriem o data de preturile exagerate ale fotografiilor
din magazinul de suveniruri si iesim afara la soare. Sarcofagul rosu de piatra  al lui Akhnaton (gasit la Tel el Amarna si reconstituit) e ultimul exponat pe  care-l vedem in curtea muzeului.  Sigur  ca ne dor picioarele si ne e foame, privim la ceas – am stat mai mult de 4 ore  in muzeu. 

Ne  intoarcem la hotel, Abdalah receptionerul telefoneaza melancolic in timp ce ne  intinde cheia.  Incercam sa ne odihnim in  reprize , intrucat  urletul claxoanelor  si glasul muezinului continua sa ne aduca la ordine.  Seara ne plimbam, orasul e luminat feeric.  Cenusiul diurn a disparut, fiind inlocuit de becuri stralucitoare,  magazinele sunt larg deschise, cafenelele
si-au scos  scaunele in strada.  Un sofer de taxi se ofera sa ne duca la  Casino…Citim pe afise ca la Teatrul din Cairo   spectacolele sunt in lb engleza.

Strazile   sunt arhipline, cinci politisti s-au hotarit sa ajute circulatia blocata intr-o  intersectie  cu toate ca semafoarele   functioneaza. Asteptam cca 10 minute sa putem traversa bulevardul metamorfozat  intr-un miriapod. Trotoarele sunt aglomerate, siruri de turisti defileaza pe  bulevardele cu magazine, cautand   restaurante ori pravalii cu bauturi. Musulmanii nu au voie sa bea totusi   exista pravalii cu bere ori vin european – preturile sunt incredibil de   ridicate.

Nici  barul hotelului nu are bauturi, nu serveste  nici macar cafea  - e  mai mult  o ceainarie… Abdallah  vorbeste la   telefonul lui celular incercand   evident sa-si convinga iubita sa-i mai dea o sansa. Are  lacrimi de crocodil in ochi.  Nu l-am vazut niciodata altfel decat vorbind  la telefon. Hassan  insa e mereu atent cu noi,  vesel si plin  de el. Buna lui dispozitie te face sa ignori murdaria din restaurantul  hotelului. Cina e compusa din specialitati egiptene, adica  niste chiftele dintr-o carne neidentificata, numite kofta, cu  garnitura de orez  si legume fierte in abur. In tara condimentelor, mancarurile egiptene nu
sunt  de loc condimentate si in 90 la  suta din cazuri nu contin sare  de aceea  mi se par fade si de nemancat. Ne ducem la culcare putin inainte de miezul  noptii.

A unsprezecea zi sambata 28

Al Quahira

Cairo  - Al Quahira -  este un oras al contrastelor, in primul rand  foarte intins, cuprinzand o arie de mai mult de o mie de kilometri patrati, si  foarte populat - din populatia  Egiptului de peste 80 de milioane, cel putin  18 milioane traiesc aici. Intr-o plimbare cu taxiul negru vedem vestita cladire  a Operei din Cairo  construita de… japonezi! In 1988   presedintele egiptean Mubarak impreuna cu Tomohito Mikassa, fratele  imparatului Japoniei, au inaugurat deschiderea Operei cu un spectacol de teatru  Kabuki, o premiera in lumea araba.

Nu departe in cartierul Al Azhar in piata Saladin se inalta moscheea sultanului Hassan, decorata in parte cu placi albe smulse de pe piramida lui Kefren – transformata in medersa
ori madras, facultate  teologica  islamica. Cladirea e deosebit de frumoasa cu creneluri si alte ornamente  specific arabe. Minaretele fac parte din peisajul egiptean  –   exista peste o mie de moschei in marele oras.

Statul egiptean  pretinde ca recunoaste official  inca doua credinte, crestinismul si iudaismul. Din istoria egipteana imi permit sa amintesc pactul ori tratatul de pace  pe care fostul presedine egiptean Anuar el  Saddat l-a incheiat cu Israelul in 1979, ceea ce a dus la expulzarea pe 10 ani  a Egiptului din Liga Araba si chiar la asasinarea lui Saddat in 1981. Atitudinea  musulmanilor fatza de etnicii copti ori evrei este insa sovinista. In anul 2007
a avut loc un atac asupra a opt calugari copti apartinand unei  vechi manastiri  crestine de langa localitatea El Minya. Patriarhul  crestinilor copti din Egipt, Shenouda III din Alexandria a declarat ca 60 de  barbati inarmati i-au rapit pe cei opt calugari si i-au obligat prin torturi
sa-si abjure religia si sa scuipe crucea crestina. Deoarece acestia au refuzat,  au fost atarnati de niste arbori si batuti. Adevaratul motiv al atacului  tribului de beduini era  terenul pe care  fusese   construita manastirea, teren pe care beduinii il reclamau. Guvernatorul
provinciei a rezolvat litigiul, obligand manastirea sa plateasca… un tribut  anual beduinilor.

Ne  continuam  plimbarea prin cartier. Cea   mai importanta cladire din Al Azhar in afara de  Moscheea Musafirkhana  cu minaretele ei frumoase,  este Universitatea Islamica inaugurata  acum mai bine de o mie de ani, in anul 975.  Ea mai functioneaza si in zilele noastre, numarul studentilor fiind de ordinul  sutelor de mii iar al profesorilor si decanilor in jur de 15.000. Dar studentii  nu sunt decat in foarte mica proportie egipteni, majoritatea vin din alte tari   arabe.

Urcam cu masina  drumul care duce spre  cartierul Al-Khalili –  centru vechi cu bazare si      cladiri inghesuite pe un deal. Ceva mai departe se afla Cidatela, o medina medievala  adica un oras inchis, aparat de ziduri cum am mai vazut in Malta si Maroc. In plin centrul Citadelei, foarte departe de poarta cetatii, se inalta moscheea din alabastru a lui Muhammad Ali la     care se ajunge numai per pedes urcand un deal abrupt . Muhammad  a fost comandantul     unui  re-giment de soldati albanezi care impreuna cu alte regimente musulmane venite in    spijinul sultanului turc, i-au izgonit  in 1805 pe francezi din Egipt - francezii ocupasera tara pe       vremea lui Napoleon.  Muhammad a fost ridicat de catre sultanul din Istanbul la rangul de  pasa (vicerege) al Egiptului. El a intemeiat cu sprijinul englezilor un fel de dinastie          intrucat i-a urmat la tron fiul sau Ibrahim  apoi nepotii pana in 1952 cand a inceput revolutia egipteana impotriva mascatei dominatii britanice, revolutie terminata cu proclamarea in       1953 a Republicii Egipt. Cupolele moscheiei lui Muhammad Ali sunt aurite, minaretele cu aspect de condeie ascutite, au inaltimea de 80 de metri. Zidurile Citadelei sunt groase, vedem si un foisor circular urias care, fiind asezat pe varful dealului, are o vedere de ansamblu asupra intregului Cairo.

In cartierul Fustad vedem un aquaduct foarte  lung. Cartierul a fost intemeiat in anul 643,      fiind prima asezare in Egipt, cei dintai locuitori au fost coptii, crestinii vechi. Fustadul a fost          distrus de un rege evreu insa reconstruit si repopulat cu arabi.  Vizitam un fost Caravanserai care seamana cu un palat si de la departare admiram un palat care seamana cu o     moschee, amandoua sunt acum muzee…Totul e construit meticulos, arabescuri in ghips,    mici turnulete si creneluri geometrice, ferestre arcuite si bolti inalte, coridoare umbroase,     patio-uri si     fantani arteziene, balconase si bogatia tufelor de bougainvilliae.  Accesul in   moschei este pentru moment interzis pentru crestini – oricum n-aveam de gand. Ocolim Muzeul de arta        coptica si  pe cel de arta islamica, poate alta data…Taximetristul ne serveste voluntar si de ghid, din pacate drumul e foarte dificil, circulatia rutiera e haotica, nimeni nu respecta benzi  le de circulatie, nu se folosesc aproape de loc becurile de semnalizare ci    doar  claxoanele ori chiar semne si fluturari de maini si degete. Ahmed franeaza, ambreiaza, goneste, prin fe   restrele deschise ne trage curentul,  masina ne hurducaie  si respiratia e greoaie printr-o      aparatoare improvizata dintr-un batic - gazele de esapament, praful si     nisipul ne molesteaza  ochii, nasurile si plamanii de europeni. 

Heliopolis, odinioara numit On, este azi o suburbie modernizata a orasului Cairo. In antichitate orasul fusese capitala unei nome din Egiptul de jos, fiind deci  locuit inca din  perioada     predinastica. Diodor din Sicilia  noteaza ca in perioada potopului cand orasele grecesti s-au scufundat sub ape,  disparand pentru totdeauna, cele egiptene, inclusiv Heliopolis, au supravietuit. Herodot la randul lui  vorbeste despre preotii din On care erau foarte invatati.           Cetatea s-a dezvoltat ulterior ca un asezamant de cultura si  educatie, scolile de filosofie ori astronomie fiind frecventate de mari personalitati ale lumii antice ca Pitagora, Solon, Platon si altii. Totusi cu o suta de ani inainte de Christos  istoricul Strabo constata ca Heliopolis  nu mai era locuit decat de preoti. Din gloria antichitatii  Heliopolisul de azi mai pastreaza doar    un obelisc, putin inclinat ca turnul din Pisa. Se pare ca acest obelisc a avut mare noroc ca a ramas acolo, altele mai putin norocoase se afla in Londra ori in Central Park, in New York   si chiar la Roma ori Paris. In Heliopolis se afla aeroportul care deserveste capitala precum   si alte institutii importante egiptene.

Podurile peste Nil se bifurca spre districtele capitalei, trecand de-a dreptul printre blocuri inalte de locuinte, incat ai impresia ca din balconul unui apartament poti atinge cu mana zidul    autostrazii. E inexplicabil cum suporta locuitorii decibelii ucigatori ai traficului rutier compus nu numai din autoturisme mici ci si din camioane grele si mai ales mii de autocare cu turisti.  Pe sub poduri negustori intreprinzatori si-au deschis boutique-uri cu marfuri marunte              thailandeze ori chinezesti. 

Coborim din taxi pentru a continua drumul pe jos, ne amestecam cu multimea de arabi -  pe una din strazile cu bazare si placintarii suntem singurii europeni. Nu se vede nici o brutarie   nicaieri, ma intreb ce paine servesc clientii hotelului Hilton. O multime de baieti  intre 5 si 10 ani  colinda pe strazi in cautare de ciubuc, abordeaza turistii pentru a oferi informatii contra valuta forte. Unii dintre ei  cersesc chiar in prezenta parintilor. In cafenele se ofera narghilele fumegande direct pe trotoar. In Egipt se pare ca  trotoarele nu sunt proprietatea statului ci a pravaliilor  care se afla deasupra. Ca atare ele  nu sunt asfaltate normal, fiecare pravalie ori casa isi pardoseste abuziv trotoarul cu placi de gresie ori faianta de diferite culori ori           desene. Nimeni nu comenteaza.Trotoarele astea pestrite care dau o nota specifica Egiptului nu sunt libere, pietonii trebuind sa circule direct pe strada ori prin rigole, intrucat  proprietarii de drept  isi intind pe ele  banci  ori lavite, unii dintre ei isi astern covoare pe care se           aseaza turceste pentru siesta  ori  se intind sa doarma pur si simplu.

Luam masa intr-un local european – aer conditionat, menu continental, carne de pui si curatenie exemplara.  Sarbatorim o ocazie speciala, sapte ani de la casatorie!!! Calatoria in Egipt e cadoul meu pentru Gottfried care e un dragut. 

Cete de motociclisti traverseaza fara sa respecte nici o regula de circulatie, podurile, strazile si chiar trotoarele, bagand groaza in mosnegii adormiti ori  turistii pasnici . Din toate partile  te astepti sa sara speriate sute de mite de diferite rase si culori  pe care egiptenii le accepta dar nu le hranesc. Palmierii sunt rari in centrul capitalei, cine doreste verdeata si aer curat   n-are decat sa se refugieze in parcuri ori in gradina zoologica. Din cauza numarului de locuitori si a circulatiei rutiere foarte intense, in 1970 s-a construit  un metrou mereu supra           aglomerat. 

In cartierul Giza zarim  prin geamul taxiului  marea gradina zoologica, amenajata in fostul    parc botanic al sultanului Ibrahim, fiul generalului albanez, ca si Universitatea din Cairo,  fondata  de sponsori britanici acum o suta de ani.  Facem un drum de recunoastere pana la     gara Giza, de fapt ne cumparam bilete  de tren pentru duminica noaptea din gara cea veche – dupa multe emotii si discutii, renuntam sa mai negociem si acceptam pretul exorbitant       (de 10 ori mai mare decat la venire) al biletelor pentru   trenul expres de noapte in directia   Luxor. Soarele a apus si semiluna se vede pe cerul limpede  cu coarnele in sus. Orasul        iluminat pare  noaptea o cetate feerica  din O mie si Una de Nopti. De pe autostrada se pot deja vedea piramidele la o departare de 1-2 kilometri, luminate cu reflectoare puternice. Ma bucur  la gandul excursiei din ziua urmatoare.

A douasprezecea zi duminica 29

Piramidele

Servim micul dejun cu o familie japoneza ajunsa ieri pe la miezul noptii, mama si tata plus o fetita si un baiat de varsta scolara, intre 9 si 12 ani. Stau toti patru prostiti in fata micului      dejun monahal, un ou  fiert, o canita de ceai, un corn pufos cu gust de creta si o lingurita de marmelada ambalata intr-un cubulet de plastic. Se vede pe fetzele lor ca murdaria pisicilor    ii deranjeaza. Tatal miroase cu grija ceasca de ceai, dar nu intentioneaza sa o bea, are in   fata niste oferte de hoteluri, noaptea petrecuta la hotel l-a ingrozit. Mama e vizibil  dezamagita, da dezaprobator din cap si curatza ori dezinfecteaza cu servetele umede pentru toaleta,   folia de plastic de pe masa. Copiii vor sa manance, mama nu le permite sa atinga ouale –   pericol de salmonella. Hassan le propune sa mearga  la McDonalds, la 200 de metri de       hotel.  

Cei doi homosexuali - un negru african solid si paros si un european mic de statura  blond si chel - care ocupa camera din stanga noastra zambesc  catre Kostas si Micki cu priviri          flamande... Au pus ochii pe portiile japonezilor. Masa lor  se afla langa fantana decorativa   de la intrarea pe terasa - printre stanci  vopsite cu vopsea de ulei maronie si flori de plastic, curge un firicel de apa. 

Ascultam  fara sa cracnim o predica islamica la televizorul asezat strategic pe fantana. In    stanga intrarii  se afla un colt cu lavite arabe, pline de par de pisica si scrum de tigari, rafturi de carti si  masute de ceai printre ghivece mari cu ficusi ori alte plante. Nu indraznesc sa ma uit in ghivece, am o banuiala sumbra care le priveste direct pe cele doua pisici condamnate sa locuiasca la etajul 6. Pe peretii oazei culturale se afla mici basoreliefuri – piramidele din Giza – si fresce, pictate tot cu vopsele de ulei. Bustul lui Nefertiti e pictat pe casa scarilor, la fel si carul de lupta minat de insusi Tuthmoses al 3 lea. 

La masa de langa geam s-au asezat indienii - doua doamne desculte, lipa lipa, imbracate in pantaloni cu margele si clopotei stransi pe glezna si deasupra cu  rochii  indiene din tesaturi nemaivazute  cu fire de aur, paillete si oglinzi minuscule. Amandoua sunt  foarte  puternic   machiate, nu le lipseste cercul dintre sprancene. Sunt insotite de un barbat cam la vreo 30   de ani, banuiesc ca e vorba de mama, fiu si nora totusi purtarea libertina a fetei precum si ocheadele ei  adresate negrului  si chiar lui Gottfried, ma fac sa banuiesc altceva… Dupa o ultima privire aruncata in camera, ne luam rucsacurile la spinare, ii lasam un bacsis lui Abdallah care hohoteste disperat la telefon dar isi permite sa ne faca cu ochiul, asa de adio -  si coborim in fata hotelului de unde trebuie sa ne preia cu taxiul, prietenul nostru,  profesorul de   limba germana Ahmed.

Piramidele  din Giza se afla in mijlocul unui sat devenit peste noapte orasel turistic. Strazile sunt inguste, murdare si prafuite. O armata de birjari cu ochi si mustati negre, caftane          albastre, turbane si biciuri,  asteapta la iesirea din Complexul piramidal   sa-i jefuiasca pe     turistii nevinovati. Plimbarea cu trasura printre piramide costa  3-400 lire egiptene, adica 50 de euro. Ahmed ne  arunca nerecunoscator  in bratele rechinilor, ne abandoneaza in           mijlocul vizitiilor ordinari si pleaca sa ia alta comanda - ramanem interzisi, nimeni nu poate   oferi o informatie adevarata si anume cum sa ajungem la intrarea principala. Trebuie sa        trecem prin diverse peripetii  ca sa gasim in sfarsit  o strada civilizata. Intram intr-o pravalie de bijuterii si suveniruri sa intrebam unde e intrarea – patronul ne invita la o plimbare cu       trasura, altceva nu stie. Gasim o intrare secundara  prin care vrem sa intram, piramidele       sunt la doi pasi in fata noastra - vanzatorul de bilete refuza sa ne vanda bilete si sa ne lase sa intram. Foarte amabil, el  ne avertizeaza ca intreg traseul  printre piramide e de 7            kilometri si ca el are o cunostinta care ne poate transporta cu caleasca. 

Suntem stupefiati, ne consultam reciproc, soarele  ne bate  direct in cap  si in jurul nostru     s-au format cercuri concentrice amenintatoare de vizitii uriti si rai care ne someaza in toate    limbile  de circulatie mondiala sa ne urcam intr-o caleasca. Un vizitiu mai smecher              imbracat in haine de marca ne invita sa vedem fresca pe care a pictat-o pe zidul exterior al casei lui.  Pictura infatiseaza cele trei trasee pe care intreprinzatorul le ofera turistilor, in       functie de pret. Nu-l bagam in seama. Nebunia nu mai dureaza mult, e deja ora prinzului.     Ajungem in fine la intrarea principala, cumparam bilete si intram. Poarta complexului  e        construita sus pe deal, acolo sunt  camere cu raze X si paza militarizata. Ne lasam              controlati si dupa cateva zeci  de metri ne aflam in fata piramidei lui Kefren. Nici vorba de 7 kilometri, ne simtim umiliti, cat de departe poate merge nesimtirea banditilor astia?! 

Impresia e indescriptibila, constructia e neasteptat de mare desi e a doua ca inaltime din     cele trei. Piramida lui Kefren are 136 metri –  prin pierderea invelisului exterior dar si a          scufundarii in sol, monumentala constructie a pierdut cam 10 metri din inaltimea initiala. In   camera mortuara construita ingenios nu s-a mai gasit decat un sarcofag din  granit.Blocurile de gresie care compun invelisul exterior cantaresc intre 2,5 pana la 4 tone in timp ce  blocurile  de granit din interior ajung pana la 7,5 tone. Varful piramidei mai este acoperit de placi albe pe care arabii  din vecime n-au mai reusit sa le smulga. O alee preistorica  porneste de la piramida lui Kefren pana la templul  mortuar, ocolind  statuia uriasa a Sfinxului, ceea ce    i-a facut pe egiptologi sa declare ca Sfinxul e cu mult mai vechi decat  piramidele. Templul  mortuar este construit din  coloane de granit care sustin un acoperis inca intreg. Pardoseala este din alabastru de culoare alba dar  pe alocuri se vad vinisoare  de culoare visinie  si     goluri prin care soarele creaza jocuri de lumini.

Putin mai sus in dreapta de cum urcam dealul, se afla piramida mai putin spectaculoasa a    lui Mykerinos.  Ca si celelalte doua, ea a fost construita in  timpul celei de-a patra dinastii.    Inaltimea e de 65 de metri, ceea ce a usurat arabilor furtul placilor albe pe care unii le-au     folosit la pardosit ori faiantat baile. In 1837 un egiptolog britanic Richard Wylliam Howard    Vyse a gasit in camera mortuara a lui Mykerinos un sarcofag negru impodobit cu gravuri deosebite pe care l-a imbarcat pe vasul Beatrice in directia Anglia. Vasul  s-a scufundat insa in urma unei furtuni, sarcofagul fiind pentru totdeauna pierdut. In dealul din dreapta se afla      templul mortuar al lui Mykerinos iar ceva mai departe un muzeu. In cursul sapaturilor arheo   logice s-a gasit ingropata in nisip o nava antica, ea se afla expusa  in cladirea alba a muzeului de langa piramide pe care nu-l mai vizitam din lipsa de timp. Cativa camilari ne                 inconjoara cu insistenta, ne ferim terorizati. Facem fotografii si privim panorama, nisip si      dune cat vezi cu ochii. 

Mergem incet spre piramida lui Keops, prima  din cele sapte  minuni ale lumii pe care o       vedem. Inalta de 138 de metri, e cea mai mare piramida din lume – initial a avut insa 146    metri inaltime.  Cele patru laturi sunt toate la fel de lungi iar unghiurile lor sunt indreptate      exact catre cele patru puncte cardinale. Monolitii uriasi care alcatuiesc piramida sunt din granit, bazalt si gresie, invelisul exterior a disparut de mult. Nu se mai permite vizitarea interiorului piramidei, tunelul pana la camera mortuara nu mai prezinta siguranta - nepotul lui           Gottfried a reusit  aceasta aventura pe cand era mai tanar si mai  nepasator… 

Faraonul Keops a fost tatal lui Kefren iar Mykerinos face parte din aceeasi dinastie,  cele trei piramide sunt ridicate intre anii 2700-2500 inainte de Christos. La est de Marea Piramida se afla mormintele a trei regine - niste piramide cu mult mai mici si mai  erodate, aratau ca      niste gramezi neregulate de monoliti de granit. In zare se zaresc ca prin ceata si piramidele de la Saqqara pe care nu le mai putem vizita anul acesta -  calatoria e si asa extrem de       densa.

Coborim incet spre Sfinx, acolo sunt cele mai  mari grupuri de turisti. Nici pana in ziua de azi nu se stie  precis cine a construit sfinxul si cand, si nici cum arata chipul sfinxului inainte sa fie ros de vanturi.  Se presupune  doar ca  statuia cu corp de leu si chip uman  a fost ridicata inainte de anul 2700-2600 inainte de Christos si ca era vorba de chipul unui faraon. Cert e ca soldatii lui Napoleon au gasit statuia fara nas iar barba de faraon zacea ingropata in nisip. Statuia desfigurata a Sfinxului are o lungime de 74 de metri si o inaltime de 20 de metri.    Un gard metalic aflat  la o departare de 10 metri, il protejeaza impotriva turistilor. De-a          lungul timpului Sfinxul  a fost dezgropat de mai multe ori din nisip,  greutatea, cutremurele si vantul fiind dusmanii lui milenari. 

Unii istorici sunt de parere ca vechii egipteni il adorau in persoana Sfinxului pe zeul luminii         solare, Sekhmet. Numele de Sfinx – strangulatorul - i l-au dat  de fapt grecii care l-au identificat cu o fiinta oribila din mitologia lor. Este de fapt vorba de o faptura de sex feminin, o    leoaica cu cap de om, originara de prin  Ethiopia care la porunca Herei ar fi fost adusa tocmai in Grecia. Verbul a strangula se folosea pentru a denumi obiceiul leoaicelor de a-si musca ori strangula prada de vena jugulara pana cand aceasta devenea inerta. Cuvantul sfincter  care denumeste muschiul circular ce strange, apartine aceleiasi familii de cuvinte. Sfinxul cu piept de femeie din Legendele Olimpului care  locuia in Theba greceasca,  punea trecatorilor  o ghicitoare: ce faptura merge  dimineata in patru labe, la amiaza  pe doua picioare si la asfintit  merge pe trei picioare?? Daca acestia n-o dezlegau, leoaica cea rea cu cap de femeie ii strangula. Se spune ca legendarul Oedip ar fi gasit raspunsul la ghicitoare, el fiind : Omul - dimineata e varsta copilariei, amiaza e vremea maturitatii iar asfintitul e batranetea cu    baston. Unele surse pretind ca ar fi existat si o a doua ghicitoare: sunt doua surori, una o naste pe cealalta iar a doua la randul ei o naste pe prima – cu raspunsul  ziua si noaptea.

La ora 1600  iesim din satul cu piramide si luam un taxi.  Inainte de a ne indrepta spre gara din Giza de unde se formeaza trenul de noapte  pentru  Luxor, vrem sa  mai facem o plimbare prin oras, cine stie cand ne vom mai intoarce in Cairo. Parasim taxiul pentru a lua masa    intr-un local Pizza Hut. In afara de oul de dimineata si chifla fara gust, n-am mancat nimic toata ziua, am baut doar sucuri de fructe si apa neacidulata. Am impresia ca senzatia de foame dispare  in Egipt din cauza caldurii… Muzica infernala  a difuzoarelor localului ne obliga sa ne grabim, de fapt nu e muzica ci o litanie musulmana care nu se mai termina si ne          jigneste timpanele. 

Soarele a apus deja, dar ne hotarim sa mergem pe jos pana la gara. Ca atare traversam un pod lung  pazit la fiecare capat de militari tineri. Podurile si strazile din Cairo  au  mai mult    de 30 de metri latime, benzile de circulatie nu sunt marcate asa ca doar  intr-un singur  sens poti vedea aliniate  la semafor sapte randuri de autoturisme. Bate vantul si Nilul face valuri. Vasele de croaziera  de langa mal se  clatina usor. Doi surfer-i imbracati in costume de neopren se avanta curajosi in directia podului.  Un vanzator ambulant de ceai se plimba cu caruciorul pe trotuarul podului , impingand un cazan de cositor. Cand traficul rutier de pe pod e   blocat ori cand semaforul e rosu, taximetristii ori alti conducatori auto, beau o canita de ceai fierbinte, sa se mai racoreasca…Coborim de pe pod pe o strada cu bazare, sistemul asta    oriental de prezentare a marfurilor la inaltime, indiferent ca se deterioreaza din cauza           soarelui ori a prafului, continua sa ma uimeasca. De umezeala nu se sperie egiptenii, ploua doar…5 zile pe an. Cumparam portocale enorme  si sucuri de fructe de la pravalia lui Mustafa – un arab tanar si foarte fotogenic care tine si o cafenea mica. Pe trotoarul foarte ingust    sunt scaune si masute de ceai, cinci barbati mustaciosi fumeaza relaxati din narghilele si     din cand in cand stau de vorba. Imediat le fac o poza - imi zambesc toti, cu dinti albi  si      mustati negre.

Ajungem langa parcul cu palmieri din fata garii. Mai avem inca o ora si jumatate. Din cauza oboselii caut o banca pe peron. Langa mine se aseaza o doamna cam de  55 de ani, din     Suedia. Face parte dintr-un grup de zece persoane - au aterizat in urma cu 2 ore in aeroportul din Heliopolis si urmeaza sa mearga cu  acelasi tren de noapte ca si noi, doar ca mai      departe, la Aswan. Ghidul e egiptean dar vorbeste  engleza. Doamna calatoreste cu fratele ei,      sunt amandoi din Stockholm. Ii spun ca fiica mea  Johanna a vizitat Stockholmul si ca eu insami as fi  avut ocazia sa vad Malmo anul trecut cand ma aflam  in insula germana     Rügen, dar din pacate mi-am uitat pasaportul si nu mi s-a permis sa ma urc pe bac. 

Doamna, fosta profesoara, e singura si fara copii.Dupa un divort care a marcat-o s-a intors    in casa parinteasca unde locuia  fratele, tot fara familie, ea nu mai lucreaza, el e pensionar. De mai multi ani calatoresc impreuna cu prieteni ori cunostinte, anul trecut au fost in China, anul acesta vor face o croaziera pe Nil de la Aswan inapoi la Cairo. Imi povesteste ca li s-au pierdut bagajele in aeroportul din Frankfurt unde au schimbat avionul. Mai tarziu au aflat    ca valizele grupului au fost imbarcate din greseala  in alt avion cu destinatia Luxor si ca le     vor primi dupa doua zile. Ii marturisesc ca sunt la a doua casatorie – ochii ii stralucesc cand imi spune ca dupa divort a fost prea afectata sa-si mai caute vreun partener potrivit. Ii       spun ca nici eu n-as fi avut de gand sa ma mai casatoresc, avand amintiri neplacute. Gottfried a stiut  insa cum sa-mi vorbeasca si m-a convins: dupa un an ori doi petrecuti cu mine, a zis el atunci, ai sa uiti toate lucrurile urite din viata ta de dinainte – si asa a fost. 

Peronul garii din Giza e plin de turisti europeni. Calatorii egipteni nu calatoresc decat  rar cu expresul de noapte pentru ca e foarte scump. Trenul nu are decat vagoane de dormit si un  singur vagon de clasa a I-a -  e foarte curat, ceea ce ma mira. Singura problema este ca nimeni nu stie la ce ora ajunge trenul in Luxor. Va trebui sa pandim cand apare gara, dar       pana dimineata vom putea dormi nederanjati. Ne gasim locurile si ne  instalam comod,        cativa tineri si-au desfacut saci de dormit si s-au intins si mai confortabil pe coridor.  La un moment dat aud ca prin vis controlorul, ma scufund apoi intr-un somn adanc pana la 5         dimineata cand ajungem  in Qurna. Admir pe fereastra palmierii si templele din Karnak - suntem foarte aproape de destinatie. In gara cea mare a orasului Luxor avem destule minute la dispozitie sa coborim, conductorul nu se grabeste, apoi trenul pleaca  alene  mai departe fara sa-i    pese de vreun orar, spre Aswan.

A treisprezecea zi luni 30 martie

Fete egiptene

Luxorul  ne intampina  la sase si jumatate  dimineata cu un cer senin strabatut de sute de
baloane cu aer cald. Taximetristii si birjarii  din gara ne  urmaresc insistenti  si zgomotosi,
insa  nestiind ca suntem veterani, ne propun preturi exorbitante. Preferam un mars per pedes spre hotel, sa ne dezmortim picioarele si sa respiram  un aer  ceva mai curat decat cel al capitalei egiptene. Traversam bazarul – e cel mai scurt drum catre hotel - nisele cu pravalii sunt  inchise pana jos cu obloane gri, stradutele sunt pustii si destul de curate.
Cativa negustori dorm direct pe pragul usii, infofoliti cu scoarte  subtiri. 

Gasim  hotelul inconjurat de un nou santier. Se sparg trotoare, se pun borduri inalte
, se desfiinteaza parculetul in care vizitii se adaposteau de arsita intre doua  comenzi. Gardianul hotelului ne saluta ca pe vechi cunostinte. Receptionera   ne priveste cu ochii crucisi desi e trecut de  ora sapte. Prima surpriza neplacuta ne asteapta in restaurantul hotelului –  bufetul de mic dejun mult laudat s-a redus la ratii de stricta supravietuire,
la intrebarile noastre toata lumea da din umeri. A doua surpriza -, nu merge  liftul - e ca si cand in lipsa noastra hotelul ar fi dat faliment. In camera ne  asteapta si a treia surpriza – nu avem apa calda. Incercam sa inlaturam  murdaria adunata  pe drum cu apa
incalzita cu termoplonjonul. Dormim pana la prinz un somn bun si reconfortant,
cu dopuri in urechi…Nu reusim sa ne citim mail-urile, Internetul nu   functioneaza – ne pastram insa simtul umorului si plecam in oras.

Acum  ca am vazut piramidele, ne-am mai   linistit. O prima calatorie nu ajunge pentru a  putea observa sub toate aspectele  darul  Nilului. Timpul nu ne-a permis  sa   vedem Alexandria iar din cauza restrictiilor militare, n-am putut  vizita templul  lui Ramses al 2 lea de la Abu Simbel. In   zonele apropiate de granita cu Sudanul, circulatia turistilor nu se poate face  decat in sistem de caravana  ori   convoaie  mari, pazite de politia   turistica si de antichitati dar si de militari. Cine stie, poate vom mai reveni   vreodata.

Am   descoperit un nou bazar la cativa kilometri de hotelul Queens Valley.   Vedem aproape aceleasi marfuri ca peste tot insa oferta e ceva mai mare. Gasim   un mic shop cu bijuterii si suveniruri de arta, Gadhi, deschis acum 100 de ani   in 1907 – proprietarii vanzatori  ne
indruma cu clasa in cautarile noastre.  Cele mai interesante   lucruri din magazin  mi se par cartile,   almanahurile  si revistele de acum 70 de   ani cu fotografii  pretioase de arhiva.

Pentru   moment ma gandesc sa cumpar o scoarta tesuta in scolile  coptice de tapiterie si  covoare pe care le-am vazut in Cairo.  Gottfried ma intreaba daca n-am de gand sa-mi iau
zborul cu vreun covor... Modelele difera, unele sunt de inspiratie europeana,  altele au modele cu camile, piramide si palmieri ceea ce gasesc ca e penibil -   culorile sunt insa naturale.  Tapiteriile insa sunt foarte interesante, nu sunt tesute ci sunt   confectionate in sistem de quilt,   cu  aplicatii   traditionale orientale – pasari, flori,   arabescuri - cusute cu acul si brodate pe panza    de bumbac cu ate colorate - totul e facut cu mana. Raman uimita, si acum   cand scriu regret ca n-am cumparat si o tapiterie.

Coptii   au o traditie antica in ceea ce priveste arta. Icoanele lor in asa zisul stil bizantin continua si acum sa   uimeasca lumea artelor. In afara de iconografia pe lemn, coptii au creat fresce    nemuritoare si au continuat sa confectioneze basoreliefuri din lemn ori fildes inspirandu-se dupa modelele   faraonice. Inainte de secolul 5  dupa   nasterea lui Christos, ei  au   dezvoltat  arta  tesutului la razboi,   mai intai panzeturi de in si matase necesare pentru confectionarea de   imbracaminte. Primele tesaturi de in datau din timpurile faraonice  cand panzeturile de in erau necesare  pentru imbracamintea vechilor egipteni dar si
pentru  mumificare. Coptii au infrumusetat   panzeturile  simple   cu broderii pline si frumoase si au creat tot felul de obiecte vestimentare. Incepand din secolul 3 dupa Christos  in Egipt nu s-a mai practicat ritualul de  mumificare, mortii fiind ingropati imbracati in haine obisnuite – tunici – care   s-au pastrat pana in zilele noastre. Mai tarziu femeile copte  au inceput sa teasa si cu fire de lina de   oaie. Lana se lasa usor vopsita cu culori din plante – in Egipt se afla cea mai   mare oferta de coloranti naturali. Covoarele si carpetele copte se gasesc mai  ales in zona Cairo   si Alexandría unde comunitatea copta e mai densa.  Dar cine are rabdare si cauta poate gasi si   in pravaliile arabilor din souk.

A  cumpara ceva in Egipt  inseamna   intotdeauna o batalie foarte grea la capatul careia fiecare dintre   combatanti  crede ca a castigat. Credeam   ca experienta acumulata in Maroc la cumpararea de carpete o sa-mi ajute –   wrong, arabii au alt stil. Nu ma pot obisnui cu agresivitatea lor, e foarte   greu sa-mi aleg ceva, insistenta lor e ucigatoare la fel si blestemele pe care   le inteleg cu usurinta. Colind  nu mai   putin 6 dughene incarcate pana in tavan cu covoare si carpete, cativa negustori  alearga dupa mine cu covoarele pe brate, impiedicandu-se in caftane, sa-mi   propuna alte preturi… Gottfried asteapta rabdator. Nu ma pot hotari asa ca ne  indreptam spre faleza sa privim apusul soarelui.   Discul solar dispare in Biban el Harim,   adica in Valea Reginelor iar  cerul e   plin de norisori purpurii.  

Ma   gandesc la Hatsepsut, o femeie frumoasa si puternica care a reusit sa ramana pe
tronul celor doua regate nu mai putin de 22 de ani. In istoria lumii au existat    multe femei curajoase  care au trebuit sa se lupte  cu adversarii politici dar mai ales cu
prejudecatile  barbatilor.  Din pacate femeile musulmane se mai lupta si
azi pentru drepturile lor. Ele sunt considerate inferioare barbatilor, mai ales   in clasele de jos. Fetele din familiile mai simple sunt in permanenta umilite  de familia sotului pana cand dau nastere unui baiat. Cand fiii lor se   casatoresc, isi iau revansa asupra nurorilor.

Obligate   sa nu iasa din cuvantul barbatilor,   majoritatea din ele isi acopera chipul  si  poarta valuri ori tschador-uri  negre. Sunt invatate de mici cu nesiguranta,  greutatile si  persecutiile. Tschadorul  este o forma derivata a niqab-ului, o imbracaminte neagra care ascunde in  intregime corpul si fata unei femei, lasand doar doua slituri foarte inguste
pentru ochi.  Niqabul isi are originea in   imbracamintea traditionala a beduinilor din desert care au adoptat-o sa-i fereasca  de  nisip si vant si care a deviat  intr-un fel de camasa de forta pentru femei.

In   afara de asta, musulmanii au o conceptie originala despre onoarea familiei.
Fetele tinere si chiar si femeile care par ca incurajeaza barbati  straini sa le faca curte ori ii provoaca, murdaresc onoarea familiei. Un   sot dezonorat ar putea divorta dar tatal ori fratele unei fete acuzate nu pot   spala onoarea patata decat cu sange, prin uciderea vinovatei, chiar daca pentru   asta trebuie sa suporte rigorile legii. Ca sa preintampine dezonoarea, tatii   nu-si dau fetele la scoala ori la munca, tinandu-le inchise pana la vremea
casatoriei.

Legea  suprema a islamului Scharia permite   tatalui ori bunicului de a-si casatori fiica ori nepoata impotriva vointei ei, incepand cu varsta de 9 ani ori cand devine pubera. Mai mult, sa nu uitam ca  suntem in Africa, continentul in care femeile  sunt supuse mutilarii zonelor intime. Mamele isi mutileaza propriile fiice pentru  ca ele sa aiba sanse mai mari de a se casatori – lipsa placerii sexuale fiind considerata o garantie pentru  fidelitatea in casnicie. 

Mutilarea fizica, crima pentru o inchipuita  dezonoare, casatoria fortata si  portul obligatoriu al tschador-ului shiit  sunt tot atatea discriminari la care sunt expuse femeile musulmane egiptene.

Femeile din Luxor nu vorbesc cu placere cu  strainii. Socotind ca fetele tinere cunosc lb engleza si sunt istete ca  adolescentele noastre europene -   nedorind sa cer informatii barbatilor - m-am adresat de mai multe ori pentru unele mici lamuriri unor doamne tinere – mare greseala. De obicei faceau pe surdele, ori se intorceau cu spatele facandu-se
nevazute ori imediat cautau barbati arabi pe care ii rugau sa le ajute sa scape  de noi. La inceput n-am inteles de ce, pe urma mi-a fost clar ca procedau asa  de frica sa nu fie compromise.

A patrusprezecea zi marti 1
aprilie

Covorul zburator

Gottfried  a descoperit in aceasta  zi ca emulsia de  plaja i-a acoperit pielea ca un ecran din care cauza a ramas alb ca o branza in  timp ce eu seman deja  cu o boaba de  cafea. Ca atare ne-am pus costumele de  baie pe sub haine, inainte de a ne duce la micul dejun apoi am urcat la  piscina.  E o  zi foarte frumoasa, de altfel am observat ca ori de cate ori trebuie sa ma  intorc inapoi din concediu, vremea buna - caldura, soarele si briza - ma imbie

sa mai stau. In timp ce eu ma asez dupa fiecare baie sub umbrela, Gottfried se
expune curajos la soare, chiar fara sapca, sperand sa  i  se  bronzeze si chelia! O familie cu trei fiice lungi si blonde se distreaza in  piscina, nu exista trambulina si nici scara, cine vrea in apa trebuie sa sara   de pe marginea bazinului. Exista insa doua nivele, adanc si foarte putin adanc,   acolo se aseaza de regula doamnele linistite…

Azi e o zi potrivita sa mai tragem o raita in bazarul-souk.   Gottfried vrea sa-si cumpere un medalion Ankh, a fost   cucerit de simbolurile egiptene si a inceput sa-mi inteleaga pasiunea pentru   Akhnaton. Magazinele de bijuterii din aur din souk se afla toate pe cateva
stradele alaturate, la fel ca in Maroc. Mai sunt si bijuterii care vand obiecte
din argint, majoritatea cu monturi de lapis lazuli ori turcoaze. Gottfried isi  cumpara  un Ankh  din    ceramica de cobalt montata in argint si eu continui sa fac poze.   Cumparam si un basorelief mic, un fel de dovada ca am fost in Egipt!

Verificam   posta digitala  si-ii comunicam Julietei schimbarile survenite in orarul de zbor, compania ne-a anuntat ca vom zbura la alta ora intrucat se va face o halta la Hurgada si abia dupa aceea  ne vom indrepta spre Frankfurt.   Cand esti plecat la drum trebuie sa te astepti si la aventuri de felul acesta.   Aceasta schimbare ne va impiedica insa sa mai ajungem acasa la noi in sat  inainte de miezul noptii, va trebui din nou sa   innoptam la Idstein.

Gottfried  s-a imprietenit cu gardianul hotelului. E un barbat brunet plinut, politicos si
scolit. Toata ziua sta pe scaun langa panoul de control -  se ridica rar sa se dezmorteasca ori  ptr rugaciune - mananca de la pachet ori   resturi de la bucataria restaurantului iar noaptea face de serviciu in alta   parte. Lucreaza nonstop sa-si intretina familia care e foarte mare, musulmanii   au voie sa posede patru neveste.     Cu  aceasta ocazie mi-am amintit de Ahmed din Cairo.   El  ne-a povestit ca are o singura  nevasta si cu ea patru copii, doi baieti si doua fete, toti la scoala in Cairo. Totusi  pentru ca sa o menajeze pe nevasta-sa care e   foarte ocupata cu menajul, educatia copiilor si uneori nu poate sa-l primeasca,

a facut un contract cu o alta femeie pe care o intretine si careia ii ofera  multe cadouri, mai ales bijuterii din aur. S-ar fi casatorit daca nevasta i-ar  fi permis sa o faca. Prostitutia e interzisa de Coran totusi musulmanii cauta  si gasesc mereu posibilitati de a poseda cat mai multe femei.  Una din cauze   o constituie  desigur casatoriile   facute pe baza intelegerilor parintilor, relatiile dintre soti devenind la un moment   dat foarte tensionate. Acum vreo 10 ani auzisem ca in Iran se   practicau casatoriile de cateva ore   ori de cateva zile… Adica se intomesc   acte civile si dupa ce  partenerii au  cazut de acord, se fac si actele de divort pe loc. Femeile nu au nimic de spus  in astfel de cazuri, ba unele sunt foarte fericite ca-si pot castiga existenta.   Nu toate tarile musulmane accepta poligamia, in Maroc de pilda este acum   interzisa.

Cina o luam in restaurantul Savoy, de vis a vis de hotel, un local neasteptat de curat cu      menu-uri  traditionale arabe  dar si europene. Afara s-au aprins lampile si reclamele luminoase. Din pricina lucrarilor de pe strada se circula doar pe o parte a strazii. Din aceeasi cauza  vizitii nu mai au unde sa se aseze in cerc si  sa-si povesteasca aventurile cu turisti. Desi nu-mi vine sa-mi cred urechilor, muzica din difuzoare este europeana. Iau o lazagna vegetariana - nu sunt adepta mancarurilor traditionale cand ma aflu in strainatate, de aceea trebuie   sa duc multa munca de lamurire cu Gottfried. El ar incerca orice, doar din curiozitate.          Singura       exceptie in cazul meu ar fi orezul, care in Egipt  e preparat cu mare arta si in      foarte multe variante si culori, are un gust deosebit, fiind foarte bine dres cu unt. 

Inainte de a intra in Queens Valley, privim cu uimire in stanga hotelului unde  in lipsa           noastra s-au deschis doua magazine mari, in premiera. E vorba de un magazin de bauturi alcoolice, tigari si alte marfuri cautate de straini si  inca unul de suveniruri egiptene care insa   la etaj, ce coincidenta,  are  si covoare. Negustorul-vanzator ma pofteste in interior desi e     trecut de unsprezece seara. De fapt magazinele si bazarele raman deschise pana  pe la 3-4 dimineata, la fel ca in Istanbul ori Atena. Am ochit o carpeta tesuta la razboi din lana         naturala vopsita in culori specifice orientale si ma pregatesc sa negociez.  Primesc un rabat acceptabil si pana la urma si eu si vanzatorul cadem de acord. Platesc si iau carpeta,          pregatindu-ma sa  intru in hotel, cand, bunicul vanzatorului  ma ajunge din urma,                    inapoindu-mi banii si cerand carpeta, pe motiv ca nu se poate desparti de ea pe degeaba - vorbea o engleza perfecta - ca e covorasul lui preferat si ca daca toti clientii ar cumpara pe nimic marfurile lui, ar fi obligat sa-si inchida pravalia, ar da faliment si ar trebui  sa fure, nenorocitul de el, mare e Alah,  pana cand va fi silit sa infunde puscaria in timp ce  familia i-ar muri de foame!   

Sigur ca in fatza  unor asemenea argumente ii dau imediat scoarta inapoi si iau banii, in       timp ce Gottfried ride pe infundate impreuna cu gardianul de la hotel. Obiceiul asta de a       alerga in spatele clientului pentru a reduce din pret ori pentru a-l indupleca sa mai dea bani mi se pare foarte pacatos. Ii raspund senina batranului smecher ca da, are dreptate, carpeta e  intr-adevar foarte frumoasa,  si ce culori naturale, nicaieri n-am vazut una mai bine          tzesuta ori cu modele mai interesante, chiar marimea imi place, nici prea mica nici prea      mare, si, recunosc eu, merita desigur mai multe lire egiptene, sub nici o forma n-as vrea sa-i provoc asemenea emotii, doar ca nu mai avem parale, plecam a doua zi acasa si banii s-au terminat. Stiam ca orientalii sunt sensibili cand le lauzi marfa – vanzatorul cel tanar pare      foarte agitat, iese si el in strada. Batranul smecher  ma masoara de sus pana jos si imi         inapoiaza carpeta - l-am convins!

A cincisprezecea zi  miercuri 2 aprilie

Hurgada

In   ultima zi  se repeta povestea cu liftul   si cu apa calda. Nu ma duc la micul dejun ca sa pot face bagajele in liniste.  Gottfried se intoarce insa vesel de la masa, bufetul e din nou ireprosabil. Mie  grija plecarii mi-a taiat pofta de mancare. Valiza cea mare are deja troleul
stricat – marfa chinezeasca precis. Lasam toate lirele egiptene care ne-au mai ramas
femeii de serviciu.

Autocarul  ne preia la ora 1500 si ne transporta in viteza pana la aeroportul Luxor, o
cladire impunatoare, neobservata la venire,  cu piste   de decolare lungi care se intind
surprinzator de-a lungul unui desert  adevarat cu dune de nisip si palmieri. In   incinta se afla nelipsitele  shopuri cu   marfuri interzise ( tigari, bauturi   alcoolice) dar si magazine de suveniruri, fast-food-uri si baruri pregatite sa   primeasca mii de pasageri. Zborul spre Hurgada pe deasupra desertului arid este   destul de plictisitor, se vad doar culmile muntilor de  granit rosu, strabatute de vai de nisip    albicios. La un moment dat zarim o intindere de apa, mai multe  complexe hoteliere adunate laolalta, o singura   sosea care le uneste si  in sfarsit,   valurile alb-albastre ale vestitei Mari Rosii.

Stam izolati in aeroportul din Hurgada  intr-o sala   inchisa, fara acces la holul comun. Compania de zbor ne-a inchis acolo  ca sa nu ne mai controleze inca o data. Intre timp apune soarele, nu se mai vad   decat lampile ingropate in asfaltul pistelor  si ferestrele luminate ale unui avion apartinand  Swissair gata de zbor. Odata cu intunericul  s-a facut racoare. Intr-un colt  al salii   s-au ingramadit  furiosi fumatorii –  imediat cativa gardieni ii atentioneaza sa arunce tigarile. In Egipt poti fuma   oriunde, din pacate  fumatul nu e
interzis decat in aeroport. Abia astept sa ajung acasa sa pot respira aer  curat. Calatorii nemtii nu prea sunt amatori de conversatie, de aceea ramanem   aproape muti pana cand suntem invitati sa suim in Boeing-ul  companiei Lufthansa. Presupun ca schimbarea de
orar s-a datorat comasarii a doua zboruri intr-unul singur, din lipsa de   pasageri.

Putin inainte de ora 20.00 decolam. Langa mine s-a asezat o pereche de
pensionar germanii,  un domn si o doamna care   si-au petrecut concediul la Marea Rosie – plaja si mare – si care sustineau ca   si-au facut deja o parere despre Egipt.  “Foarte
frumos, zic ei, egiptenii sunt atat de  draguti! Si hotelul draga, de lux, all inclusive, pur si simplu nu au   trebuit sa se miste nicaieri! Da, au fost odata  o zi la Luxor  cu autocarul si a fost atat de plictisitor, obeliscuri si temple bla   bla… Ce oameni faraonii astia si ce risipa si pana la  urma ce-au realizat?!” 
Ma simt mica si neinsemnata si nu incerc sa-i contrazic, stewardesele ne ofera   reviste si ziare – ce-o mai fi prin Germania?!  zic eu si ma pun pe citit. Cina din avion e   consistenta si primim in permanenta bauturi racoritoare.  Nu reusesc sa adorm din cauza nerabdarii. Aud   un comentariu din spate: asta nu e    Egiptul pe care il cunosteam, nu mi-a fost niciodata atat de frica! Ma   intorc sa-l privesc, un domn de vreo 60 de ani impreuna cu fiul lui, amandoi   par intelectuali. Fiul ma aude vorbind cu stewardesa despre apa – trebuie sa-mi  iau medicamentele – si vazand ca  tanara   m-a uitat, imi ofera o sticla de apa - puteti bea, sunt doctor, zice el. M-am linistit, deci nu mi-am imaginat nimic.  Nu se vede nimic prin hublou, e intuneric bezna. Urmaresc  la televizor un film francez modern care face
ca timpul sa treaca mai repede.

E trecut de 12 noaptea cand aterizam, Juli si ginerele ne asteapta la terminalul al doilea.  Intre timp in Germania s-a trecut la ora de vara si chiar si temperaturile s-au incalzit. Ne culcam imediat  cum ajungem in Idstein, suntem obositi.

A saisprezecea zi 3 aprilie
joi

Sfarsitul aventurii

Dimineata ne trezim dupa ora 8 mirati de linistea de afara. Facem un dus – apa calda ca in Europa! Mic dejun cu Julieta - chifle adevarate si unt, un  adevarat lux! Ne imbarcam in masina in directia Frankfurt   – o vizitam  scurt si pe Hanni. Ma intreaba daca acum cand
am vazut piramidele mai am vreo pretentie ... Ii raspund ca de fapt n-am vazut decat piramidele egiptene,  mai am de vazut pe cele mexicane, pe urma o  sa  mai   reflectez.

Plecam spre casa, nu ma  satur sa privesc peisajele verzi, pana in sat parcurgem in total  140 kilometri. Ajungem la Lehnheim la  1400, cotoiul Franz pe care l-am lasat in  grija vecinei Brigitte, pare foarte jignit. Daca ar fi lasat sa-si spuna  parerea, ei bine, n-a crezut ca vom mai avea tupeul sa ne intoarcem acasa dupa   ce l-am abandonat, dupa ce am sters-o, ce mai incolo si incoace, ca niste   banditi nerecunoscatori...Miau!

Gottfried isi trage pe el tricoul cu hieroglife egiptene si-mi spune ca  se duce sa dea o raita prin sat…Desi exista in sat persoane care au vizitat  deja Egiptul, el crede sincer ca nimeni n-a facut-o atat de constient ca noi....    Iar eu deschid o istorie a  Egiptului cu poze si o privesc cu alti ochi   pe Hatschepsut – am de gand sa scriu povestea vietii ei fascinante.

                                                                        Sfarsit   

 Fotografii se gasesc pe  www.flickr.com/photos/kairanda